VIAROM marchează 25 de ani în infrastructura rutieră din România. Compania își extinde activitatea în Moldova printr-o nouă agenție la Iași și o stație de asfalt la Scobinți

39

Un sfert de secol de activitate în infrastructura României, investiții în capacități proprii de producție și o extindere importantă în regiunea Moldovei. Compania VIAROM Construct marchează 25 de ani de la înființare, perioadă în care a devenit un antreprenor cu activitate în construcția, modernizarea și întreținerea infrastructurii rutiere.
Înființată în anul 2001, compania VIAROM Construct, cu capital integral românesc, și-a construit activitatea în jurul proiectelor de infrastructură rutieră, de la drumuri naționale, județene și comunale până la platforme industriale și amenajări pentru beneficiari din sectorul privat. Evoluția companiei este reflectată și de rezultatele financiare. Dacă în 2021 cifra de afaceri era de 187,6 milioane de lei, în 2025 aceasta a depășit 320 de milioane de lei. Tot în 2025, VIAROM a avut 68 de șantiere active, dintre care 56 au fost deschise în cursul anului.
Activitatea de producție a înregistrat, la rândul său, volume importante: 289.588 de tone de mixturi asfaltice, 42.642 de metri cubi de beton și 4.905 tone de emulsie bituminoasă.
Iașiul, noul punct strategic al companiei în Moldova
Unul dintre cele mai importante momente ale anului aniversar este extinderea companiei în regiunea Moldovei. Începând cu 1 august 2026, VIAROM și-a deschis Agenția Iași, completând astfel rețeaua teritorială care mai cuprinde București, Brașov și Cluj. Extinderea este susținută și de investiția într-o stație proprie de mixturi asfaltice la Scobinți, în județul Iași. Aceasta va asigura atât necesarul de materiale pentru lucrările companiei, cât și posibilitatea comercializării mixturilor asfaltice către alți beneficiari. Prin această dezvoltare, compania urmărește să fie mai aproape de proiectele de infrastructură din nord-estul țării și să își consolideze prezența pe piața lucrărilor rutiere din Moldova.
Proiecte importante în infrastructura națională
Portofoliul VIAROM cuprinde lucrări de modernizare și reabilitare a unor drumuri importante din România.
Printre proiectele reprezentative se numără modernizarea DN 73 Pitești – Câmpulung – Brașov, Lotul 2, pe un sector de aproximativ 36 de kilometri. Lucrările includ ranforsarea și lărgirea carosabilului, modernizarea podurilor, resistematizarea intersecțiilor, consolidări și îmbunătățirea sistemelor de evacuare a apelor pluviale.
În zona Cluj, compania este implicată în proiecte precum Drumul TransRegio Feleac TR35 și Centura Metropolitană, inclusiv drumurile de legătură, Tronsonul 1.
În București, activitatea vizează și modernizarea infrastructurii pentru transportul public, prin lucrări la liniile de tramvai de pe strada Barbu Văcărescu și Bulevardul Chișinău.
Tehnologie, producție proprie și soluții pentru reducerea impactului asupra mediului
Un alt element important al strategiei companiei îl reprezintă investițiile în capacitățile proprii de producție și în tehnologiile de control al calității. VIAROM dispune de baze de producție în Chitila – Ilfov, Brașov, Gilău – Cluj și, din 2026, Scobinți – Iași. Verificarea calității materialelor și a lucrărilor este realizată prin intermediul laboratoarelor specializate și al echipamentelor de analiză a structurii rutiere.
Compania utilizează inclusiv echipamente Dynatest pentru măsurarea capacității portante a drumurilor și evaluarea planeității carosabilului.
În ceea ce privește protecția mediului, VIAROM a investit în tehnologii care permit reutilizarea materialelor rezultate din frezarea asfaltului. Stațiile din Chitila și Gilău sunt certificate pentru producerea mixturilor asfaltice cu material asfaltic recuperat, iar reciclarea la rece, direct în șantier, reprezintă o altă soluție utilizată pentru valorificarea materialelor existente.
În 2025, reducerea temperaturii de fabricare a mixturilor asfaltice cu 15 grade Celsius a contribuit, potrivit companiei, la diminuarea consumului de gaz cu aproximativ 10%.
Investiția în oameni, o prioritate pentru următorii ani
Dincolo de echipamente și capacități de producție, compania pune accent pe pregătirea profesională și formarea viitorilor specialiști în construcții. Prin parteneriate cu universități de profil, programe de internship și implicarea în învățământul dual, VIAROM urmărește atragerea și pregătirea tinerilor pentru domeniul infrastructurii.
La 25 de ani de la înființare, compania își propune să continue investițiile în oameni, utilaje, tehnologii și capacități de producție, extinderea în Moldova prin Agenția Iași și stația de mixturi asfaltice de la Scobinți reprezentând o nouă etapă în dezvoltarea sa pe piața construcțiilor de infrastructură din România.

Nicolae Popovici