Primarul comunei Parva, Ioan Strugari, a anunțat oficial semnarea contractului pentru un proiect de infrastructură unic: construcția celui mai înalt pod suspendat din Europa. Investiția se ridică la circa 23,8 milioane de lei (fără TVA) și vizează punerea în valoare a peisajului montan din Parcul Național Munții Rodnei.
Proiectul prevede și reabilitarea străzii Dealul Tisei, fiind vorba de un pod suspendat de 620 de metri peste valea Rebrei.
„Este un nou vis împlinit, care va transforma Parva dintr-o localitate despre care puțini știau într-o destinație extrem de atractivă, în special pentru tineri. Îmi doresc să construim o destinație sănătoasă, culturală și creativă, deschisă ideilor pe care să le transformăm împreună în realitate”, a declarat primarul Parvei, Ioan Strugari pentru Radio Cluj.
Dincolo de spectacolul arhitectural, investiția are un rol strategic vital pentru combaterea depopulării rurale. Edilul a subliniat că izolarea și lipsa de dezvoltare condamnă satele la o „dispariție lentă”, motiv pentru care acest proiect este gândit ca un motor economic pentru întreaga vale.
Prin această investiție, Parva promite să devină un punct de reper pe harta turismului de aventură din România și din Europa, îmbinând peisajele sălbatice ale Munților Rodnei cu ingineria modernă. Sursa: Radio România Cluj










