Consiliul Local al municipiului Călărași a aprobat Proiectul Tehnic și indicatorii tehnico – economici pentru etapa 1 a proiectului de mobilitate urbană, a cărui investiție se ridică la suma de 35.260.707,25 lei cu T.V.A.
Finanțarea vizează transformarea radicală a infrastructurii rutiere, achiziția a 4 vehicule electrice și implementarea unor sisteme digitale de monitorizare a traficului, Călărașiul urmând să aibă o rețea de transport modernă și ecologică.
Investiția, finanțată prin Programului Regional Sud – Muntenia 2021-2027, Operațiunea A, Prioritatea P3, Obiectivul Specific RSO2.8, vizează:
𝟏. 𝐑𝐞𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐬̦𝐢 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐢𝐧𝐟𝐫𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭𝐮𝐫𝐢𝐢 𝐫𝐮𝐭𝐢𝐞𝐫𝐞
Lucrările se vor concentra pe mai multe axe și străzi din municipiu pentru fluidizarea traficului și îmbunătățirea condițiilor de deplasare:
- Axa 1: Strada Ziarist George Grigorescu și Strada Vasile Culică.
- Axa 2: Strada Vasile Culică, Strada Profesor Nicolae Bănescu și Strada Avocat Aurel Elefterescu.
- Axa 3: Strada Lucian Blaga.
- Axa 3.1: Strada Corneliu Pantilie.
- Axa 3.2: Strada Liviu Rebreanu.
- Alte străzi: Strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, Strada Prelungirea Dobrogei și Strada Sculptor Pavel Mercea.
𝟐. 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐩𝐨𝐫𝐭 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜 𝐞𝐜𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐬𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭𝐞
Pentru a promova transportul în comun și a reduce emisiile, proiectul aduce dotări de ultimă generație:
- 4 vehicule electrice: Acestea vor beneficia de echipamente inteligente integrate, precum sisteme automate de taxare, monitoare video, numărare a pasagerilor și acces gratuit la internet prin router wireless.
- Stații de transport modernizate: Unitatea vizată va fi echipată cu mobilier nou, panou informativ interactiv pentru afișarea timpului de sosire a autobuzului, supraveghere video și internet prin access point.
- Infrastructură de încărcare: Se vor implementa sisteme dedicate pentru încărcarea autobuzelor electrice, dar și a altor vehicule electrice din oraș.
𝟑. 𝐒𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐞𝐫𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐞𝐧𝐟𝐨𝐫𝐜𝐞𝐦𝐞𝐧𝐭
Siguranța și respectarea regulilor de circulație vor fi asigurate prin tehnologii de tip smart city:
- Camere de tip LPR (identificare automată a numerelor de înmatriculare) pentru monitorizarea benzilor destinate autobuzelor și descurajarea utilizării neregulamentare a acestora.
- Camere de supraveghere adiționale montate pentru a crește siguranța pietonilor în trafic.
Nicolae Popovici











