Prin câteva fotografii pe care le-am realizat în 2015, la aniversarea a 20 de ani de la înființarea Patronatului Drumarilor din România, la Suceava, spun povestea unei generații de drumari. Astăzi, organizația privește spre o nouă provocare: firme mai puternice, oameni mai bine pregătiți și întrebarea esențială – cine va întreține infrastructura construită în următorii ani? Un drum nu înseamnă doar asfalt, marcaje și indicatoare. Înseamnă oameni, utilaje, proiectare, materiale, intervenții, nopți petrecute în frig sau caniculă și o responsabilitate care nu se termină niciodată. Pentru cei care lucrează în domeniu, fiecare kilometru are în spate o poveste. Iar o parte din această poveste se regăsește în istoria de peste trei decenii a Patronatului Drumarilor din România.
În martie 2026 s-au împlinit 31 de ani de la momentul în care, la Deva, 25 de reprezentanți ai regiilor autonome de drumuri puneau bazele unei organizații profesionale care avea să traverseze una dintre cele mai spectaculoase perioade de transformare a infrastructurii românești.
Deva, 9 martie 1995. Începutul
Totul începea la 9 martie 1995, la Deva. Reprezentanți ai regiilor de drumuri din subordinea consiliilor județene s-au întâlnit pentru constituirea unei organizații profesionale dedicate celor care administrau și întrețineau drumurile locale. Potrivit documentelor, inițiativa le-a aparținut inginerului Titus Ionescu, director al Regiei Autonome Deva, și economistului Voicu Cojocaru. Cei 25 de reprezentanți puneau atunci bazele Patronatului Regiilor Autonome de Drumuri și Poduri de interes județean. România era într-o perioadă de transformări profunde. Se schimbau instituții, administrații și mecanisme economice, iar sectorul drumurilor avea nevoie de o voce care să reprezinte interesele celor care lucrau efectiv în domeniu. A fost începutul unei construcții care avea să reziste mai bine de trei decenii.
De la regiile județene la Patronatul Drumarilor
În primii ani, obiectivele erau legate de reprezentarea intereselor unităților care administrau drumurile județene, de cadrul legislativ și de dezvoltarea profesională a sectorului. Dar și drumurile României s-au schimbat. Au apărut noi operatori, companiile private au început să aibă un rol tot mai important, activitățile s-au diversificat, iar necesarul de investiții a crescut.
Din 25 februarie 2002, organizația poartă numele de Patronatul Drumarilor din România.
În 2010, la aniversarea a 15 ani, patronatul ajunsese la 51 de membri, reunind regii autonome și societăți comerciale cu capital de stat și privat. Numele s-a schimbat. Sectorul s-a schimbat. Dar o preocupare a rămas aceeași: drumul și oamenii care îl construiesc, îl repară și îl întrețin.
Imaginile publicate de ziarul nostru sunt, la rândul lor, documente. Sunt fotografii de la Conferința Națională a Reprezentanților Patronatului Drumarilor din România, organizată la Suceava între 28 și 30 mai 2015, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de activitate. Pe bannerul din fotografie apare mesajul aniversar:
„Patronatul Drumarilor din România – 1995–2015”.
La masa prezidiului se aflau Mihai Pricop, dr. ing. Liviu Bota, președintele de atunci al Patronatului Drumarilor din România și Eugen Girigan. Au fost prezentate rezultatele celor două decenii de activitate, au fost alese structurile de conducere și au fost acordate diplome aniversare. Privite astăzi, fotografiile au însă o semnificație mai largă. Sunt imaginile unei generații de drumari care a lucrat într-o Românie aflată încă în proces de reorganizare și care avea în față o infrastructură rutieră mult diferită de cea de astăzi.
Zece ani mai târziu, o nouă generație
În octombrie 2025, la Sibiu, Patronatul Drumarilor din România a marcat 30 de ani de la înființare. Unii dintre cei prezenți la precedenta întâlnire au plecat, din păcate, pe alte drumuri…
Au avut loc dezbateri privind problemele actuale ale sectorului și vizite tehnice la obiective ale Societății Drumuri și Poduri Sibiu. Tot la Sibiu a fost aleasă o nouă conducere, iar președinte al Patronatului Drumarilor din România a devenit tânărul inginer CFDP Alexandru Rotaru, de la o firmă din Târgu Frumos, județul Iași, fiu al unui destoinic drumar. Schimbarea de generație vine într-un moment în care sectorul rutier se află într-o etapă cu totul diferită față de cea din 1995. Astăzi se construiesc autostrăzi, drumuri expres, variante ocolitoare și proiecte de infrastructură de dimensiuni despre care, în urmă cu trei decenii, se vorbea mai degrabă ca despre obiective ale viitorului. Dar dezvoltarea vine și cu noi responsabilități.
Drumul modern are nevoie de oameni moderni
Ce înseamnă astăzi să fii drumar? Înseamnă mai mult decât să construiești sau să repari un drum. Înseamnă tehnologii moderne, utilaje performante, laboratoare, controlul calității, digitalizare, siguranță rutieră și capacitatea de a interveni rapid atunci când apar probleme. Înseamnă, în același timp, oameni care lucrează noaptea, în ploaie, viscol sau caniculă.
Șoferul vede asfaltul și-l analizează. Drumarul vede ceea ce se află în spatele lui. Vede fundația, stratul de bază, temperaturile, materialele, compactarea, utilajele și oamenii care trebuie să facă fiecare etapă corect. Un drum bun nu apare pur și simplu. Este rezultatul unei întregi industrii.
Miza actuală: firme mai puternice
La peste 31 de ani de la înființare, Patronatul Drumarilor nu privește doar spre trecut. Una dintre preocupările actualei conduceri, reprezentate de președintele Alexandru Rotaru, este întărirea firmelor din domeniu. Direcția este una clară: profesionalizare, dotare cu utilaje și echipamente de ultimă generație și un management profesionist. Este o condiție importantă într-un sector care devine tot mai tehnic și mai competitiv.
„Firmele nu trebuie doar să poată executa lucrări. Trebuie să fie capabile să răspundă unor cerințe tot mai mari în ceea ce privește calitatea, viteza de intervenție, tehnologia și întreținerea infrastructurii. Iar aici apare una dintre marile întrebări ale următorilor ani. Ce facem după ce terminăm autostrăzile? România construiește. Kilometri noi de autostradă și drum expres intră treptat în exploatare. Dar inaugurarea unui drum nu înseamnă sfârșitul responsabilității. Înseamnă începutul unei alte responsabilități. O autostradă trebuie întreținută. Trebuie monitorizată. Trebuie curățată, reparată și deszăpezită. Trebuie intervenit în cazul accidentelor și al fenomenelor meteorologice extreme. Podurile, pasajele, parapetele, marcajele, sistemele de iluminat și toate celelalte elemente de siguranță trebuie verificate și întreținute. Iar pentru toate acestea sunt necesare oameni, utilaje, baze de intervenție, materiale, tehnologie și bani. De aici și preocuparea patronatului pentru viitor. Nu este suficient să ne întrebăm câți kilometri de autostradă vom avea” ne-a spus ing. Alexandru Rotaru, președintele Patronatului Drumarilor din România.
Așadar, o temă extrem de importantă este transpusă în întrebarea:
Cine îi va întreține? Cu ce oameni? Cu ce utilaje? Și cu ce bani?
Pe măsură ce România va avea tot mai mulți kilometri de drumuri de mare viteză, aceștia se vor adăuga unei rețele naționale deja vaste. Iar întreținerea nu poate fi făcută ocazional.
„Este nevoie de intervenție preventivă, monitorizare permanentă și capacitate de reacție. În acest context, gândim profesionalizarea firmelor de drumuri care devine mai mult decât o problemă economică. Devine o condiție pentru ca infrastructura construită astăzi să poată fi exploatată în condiții bune și peste 10, 20 sau 30 de ani. Este, în fond, trecerea de la „construim” la „construim și avem grijă de ceea ce am construit”, ne mai spune ing. Alexandru Rotaru.
31 de ani. Și drumul merge mai departe
Privind fotografia de la Suceava, din 2015, diferența față de prezent este evidentă. S-au schimbat oamenii. S-au schimbat utilajele. S-au schimbat tehnologiile. S-au schimbat proiectele și dimensiunea investițiilor. Dar a rămas aceeași responsabilitate. Drumul.
De la întâlnirea de la Deva din 1995 și până la reuniunea de la Sibiu din 2025, istoria Patronatului Drumarilor din România se suprapune, în bună măsură, peste istoria transformării infrastructurii rutiere românești. Astăzi, după mai bine de trei decenii, organizația intră într-o nouă etapă. Una în care provocarea nu mai este doar să construim mai mult, ci să construim mai bine, să avem firme puternice și profesioniști bine pregătiți și, mai ales, să ne asigurăm că infrastructura pe care o lăsăm în urmă poate fi întreținută. Pentru că un drum nu se termină atunci când este tăiată panglica. Atunci începe, de fapt, adevărata responsabilitate.
Nicolae Popovici
