Compania Națională de Investiții Rutiere a aprobat, astăzi, proiectul lotului 1D Joseni-Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș-Târgu Neamț. Este primul lot de autostradă care se construiește în județul Harghita, județ pe care Autostrada ,,Unirii” îl străbate de la Praid la Tulgheș, pe o distanță de 83 de kilometri.
„Am avizat astăzi, în Consiliul Tehnico-Economic al CNIR, Proiectul pentru Autorizația de Construire (PAC) pentru întreaga lungime a lotului 1D Joseni-Ditrău, urmând să transmitem documentația Ministerului Transporturilor și Infrastructurii pentru emiterea Autorizației de Construire, înainte de calendarul prevăzut în contract. După ce aprobăm și Proiectul Tehnic de Execuție, vom emite rapid Ordinul pentru începerea lucrărilor în această vară, astfel încât să profităm de sezonul favorabil construcțiilor”, a precizat directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere, Gabriel Budescu.
Pe traseul lotului 1D vor fi construite:
-18 poduri și pasaje
-3 ecoducte pentru permeabilitatea animalelor
-1 nod rutier la Joseni și o descărcare provizorie la Ditrău.

Contractul pentru proiectarea și execuția lotului 1D Joseni-Ditrău (14,4 km) are o durată de 34 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 24 de luni pentru execuție.
Antreprenorul lotului 1D Joseni – Ditrău al Autostrăzii A8 Târgu Mureș – Târgu Neamț este constructorul nemțean Danlin XXL
Etapa de proiectare a început în ianuarie 2026.Organizarea de șantier și pregătirile pentru amenajarea drumurilor tehnologice necesare transportului de echipamente, utilaje și materiale de construcții au ca obiectiv accelerarea proiectului și demararea lucrărilor efective cât mai curând posibil, după finalizarea Proiectului Tehnic, pentru a profita de sezonul favorabil construcțiilor, spuneau reprezentanții CNIR.
Nicolae Popovici











