În perioada trecerii spre secolul XX au început să apară cele mai spectaculoase schimbări în infrastructura rutieră din Țările Române. Profesionalismul, patriotismul, încrederea și curajul au fost aduse în viața societății de câțiva iluștri ingineri și cadre didactice. Tinerii specialiști Anghel Saligny și Elie Radu, alături de olteanul Gogu Constantinescu, au reușit să aplice în România tehnologii abia pătrunse în Europa. Primele poduri metalice prindeau contur, iar podurile din beton armat erau încă la stadiul de proiecte și discuții. Chiar profesorul de poduri Anghel Saligny, la un moment dat, a atras atenția studenților săi să nu folosească betonul deoarece este un material nesigur și chiar periculos, mai ales că erau înregistrate deja câteva rateuri în unele țări. În Europa, câteva construcții realizate în acea perioadă, s-au dărâmat: în 1890, în timpul construcției, la Praga, un pod cu 23 m deschidere, în 1900, podul „Celestial Globe” de la Expoziția Universală din Paris, iar în 1903, un hotel din Basel. Dar, deja, erau în pregătirea tinerilor ingineri constructori proiectele noilor investiții, iar calculele demonstrau că podurile vor rezista. Și au rezistat peste un secol…
Primul pod realizat din beton armat a fost construit între anii 1904 și 1906, peste pârâul Tutova, din zona Tecuci – Tutova, pe DN 24. Podul are lungimea de circa 16 m, lățimea de 4,98m și a fost construit din grinzi cu zăbrele din beton armat, tip Vierendel. Podul nu mai este folosit, a scăpat de tonele transportate de-a lungul Moldovei, deoarece drumul nu mai trece peste el, rămânând doar o lucrare de artă în viață.
A venit imediat și momentul folosirii de către constructori și la alte poduri a betonului armat, cu deschideri mai mari, între 40 și 60 m, peste râurile Siret și Adjud, de la Răcătău, Roman și Dolhasca. Mai mult, ei au reușit să elaboreze o teorie corectă a betonului armat, dar și o metodă originală de calcul a bolților încastrate.
A fost importantă susținerea de care s-au bucurat tinerii specialiști români, încrederea acordată de autoritățile statului, prin încredințarea lucrărilor. În acest sens, venim și cu un exemplu. În 1906, a apărut o problemă la un perete ce înconjura Camera Deputaților, iar proaspătul inginer Gogu Constantinescu a fost solicitat să o rezolve; avea numai 25 de ani! Problema a fost rezolvată prin realizarea unei centuri de beton armat, dar și prin construcția unor planșee, din același material. Când lucrarea a fost terminată, deputaților le-a fost frică să intre în clădire, deoarece se temeau ca nu cumva să se prăbușească!
Au trecut peste 100 de ani și vechea clădire a Camerei Deputaților, ca și podul de peste pârâul Tutova, încă rezistă!
