Studenții de la Facultatea de Construcții și instalații au reușit să obțină locul I la concursul internațional de poduri desfășurat la Universitatea Bogazici din Istanbul. Concursul s-a desfășurat în perioada 8-12 mai, timp de o săptămână, în cadrul Universității Bogazici din Istanbul – Turcia.
Concursul Design&Construct, aflat la a XVIII-a ediție, s-a desfășurat la clubul de studenți constructori de la Universitatea Boğaziçi din Istanbul-Turcia și a reunit studenți de la facultăți de construcții din Europa și Asia. De altfel, facultatea este gazdă încă de la debutul acestui concurs internațional, care a căpătat un binemeritat prestigiu și notorietate.
Echipa din România a fost formată din studenții Ioachim-Sorin Cristea, Pătrar Mirabela, Bogdan-Mihai Bodnar, Andreea-Mădălina Macovei, Adrian Ilucă, Cosmin-Gabriel Deleanu, toți în anul IV, specializarea Căi Ferate Drumuri și Poduri, și studentul Alessandro Piscciota de la Universitatea di Palermo, student cu bursă Erasmus în cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași, sub coordonarea Șef lucrări, dr. ing. Gheorghiță Boacă.
Concursul din acest an a fost unul special prin dificultățile propuse, dar și prin reușita studenților ieșeni. În primul rând, tematica a avut în vedere realizarea unui pod la scară, cca 1:10, simulând situații din realitate, aceasta tematică fiind inedită. Apoi inedit a fost faptul că un membru al echipei a avut rol de barjă, iar ceilalți au avut rol de macara. De asemenea, spațiul de montaj a fost împărțit în zone de acces diferite pentru barje și macarale, iar numărul de piese care puteau fi transportate era limitat, dar și faptul că după montajul contra timp s-a făcut testul la rezistență, ceea ce a implicat o calitate foarte bună a montajului sub presiunea timpului, ceea ce a făcut ca studenții implicați în acest concurs să devină mai buni organizatori și să programeze etapele de realizare a unei lucrări.
La ediția de anul acesta echipa de studenți din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași a reușit să obțină mai multe premii:
Locul I pe întreaga competiție și un premiu în valoare de 15.000 de lire turcești.
Locul I la proba rezistență, Locul I la proba de rezisteță, acolo unde structura, cu o greutate de numai 82,5 kg, a reușit să susțină o încărcare de 1,25 t, deformându-se cu o săgeată de doar 1,49 mm.
Locul I la proba de montaj contra timp acolo unde în numai 39 de minute, cu tot cu penalizări, a reușit să asambleze structura metalică conform regulilor concursului. Deși în cadrul probei timpul cronometrat a fost de 37 de minute, cu 10 minute peste timpul înregistrat în dreptul celei mai rapide echipe( după aplicarea penalizărilor datorită încălcării regulamentului), echipa de la Facultatea de Construcții și Instalații a reușit să treacă pe locul întâi.
Locul al II-lea la proba de greutate structură. Cu o greutate de numai 82,5 kg structura care trebuia să asigure o deschidere de cel puțin 6 metri și care, coroborat cu rezistența foarte bună a structurii, face ca proiectarea să fie cea mai bună din competiție.
Trebuie apreciată totodată și calitatea execuției, cu atât mai mult cu cât confecționarea elementelor podului s-a realizat în laboratoarele facultății de către studenți împreună cu tehnicianul.
Pregătirile pentru concurs au început în luna octombrie atunci când s-a lansat tema, iar până în decembrie s-a lucrat la proiectare și la detaliile de execuție. Acceptul participării la concurs a venit la începutul lunii februarie, iar de atunci s-au căutat sponsori și a început execuția structurii în laboratoarele facultății. Apreciem aici și sprijinul cosistent al conducerii universității și în special al decanatului Facultății de Construcții și Instalații Iași, sprijin concretizat, iată, în excelentul rezultat: câștigarea concursului din Turcia.
Prezența în Turcia a fost fructificată foarte bine de către studenții români, nu numai prin reușita de la concursul studențesc. Ei au avut privilegiul să viziteze podul peste strâmtoarea Dardanele din apropierea localității Çanakkale, pod cu cea mai mare deschidere din lume de 2023 m.
Reveniți în amfiteatre, am descoperit la membrii echipei bucuria pentru succesul obţinut, dar şi gândurile pentru viitorul profesional aflat foarte aproape. În primul rând, trebuie spus că în spatele succesului studenților din Iași stau zeci de ore de calcule, desene și muncă din partea studenților și cadrelor didactice de la disciplina Poduri, din cadrul Facultății de Construcții și Instalații Iași. Emoțiile sunt încă vii, dar pe chipurile studenților am văzut seriozitatea, profesionalismul și conștiinciozitatea viitorilor ingineri de Drumuri – Poduri.,,Am aflat de acest concurs în anul III de facultate și din start mi-am dorit să particip la el, dorind să obținem un rezultat cât mai bun. In timpul proiectării, dar și al execuției, unul dintre cele mai mari obstacole a fost timpul, deoarece aveam și proiecte pentru facultate care trebuiau terminate, dar cu o bună organizare am reușit să le ducem de capăt”, a spus studentul Ioachim-Sorin Cristea. Colega sa, studenta Andreea-Mădălina Macovei este foarte fericită: „Am avut ocazia să particip la acest concurs internațional și sper că nu a fost prima și ultima dată când am ocazia. Este o experiență nouă și a fost greu mai ales pentru că am ieșit din mediul meu de confort. Dar, am învins! Din momentul în care am început proiectul, execuția, ne-am gândit și la posibilitatea de a ne întoarce cu un premiu. Când am auzit numele echipei rostit la microfon, atunci a fost prima rasplată oficială a momemtului de glorie.” Studentul Adrian Ilucă se gândește deja la viitoarele ediții ale competiției și spune că: „Le-aș recomanda colegilor mei ca pe viitor să se implice în acest concurs, deoarece este o experiență de nedescris! Personal, mi-a făcut enormă plăcere să merg la acest concurs în Turcia alături de colegii mei, deoarece acolo am întâlnit oameni noi, cu tradiții diferite, cu o mentalitate diferită urmând să ne împrietenim cu ei și să învățăm lucruri noi! Am văzut locuri foarte frumoase în această țară și am avut parte și de peripeții pe care nu le voi uita prea curând! Pentru noi, fiind mai competitivi, pregătirea pentru acest concurs a fost foarte solicitantă, am avut parte de toate stările posibile, am fost obosiți după atâta muncă, am fost supărați, când nu ne-a ieșit ceva, dar când am văzut premiul obținut la concurs, toate greutățile au fost uitate, tot ce a rămas a fost bucuria și mândria că premiul ajunge acasă în acest an!”.De ce a participat la acest concurs? „Mi-am dorit să merg la acest concurs pentru că a fost și internațional, și a adus multă satisfacție. Acest concurs mi-a arătat că munca și înțelegerea în echipă e foarte importantă. Cele mai mari obstacole au fost coordonarea și înțelegerea. Sunt convins că experiența mă va ajuta foarte mult pe viitor. Aș recomanda colegilor mei să mai lase de la ei și să asculte și părerile altora. Totodată am învățat că munca în echipă e foarte importantă, sunt conștient că pe parcurs apar și păreri contradictorii, dar cel mai important e să ajungem la o înțelegere și să trecem mai departe. Acest concurs mi-a arătat că am de învățat cum e munca în echipă și că dacă vreau să îmi fac o echipă pe viitor pentru a continua, mai am mult de aprofundat pe acest subiect și că oricât de stresant ar fi, nu trebuie să ne pierdem”, ne-a spus studentul Bogdan Bodnar.Iar colega sa, studenta Mirabela Pătrar, spune că: „Am dorit să particip la acest concurs pentru a ieși din zona de confort, pentru a depăși limite, pentru experiența de a lucra în echipa și de a vedea cum gândesc studenții din alte țări. Cele mai mari obstacole au fost să învățăm să ne coordonăm și să gândim ca o echipă, fară să mai ținem cont de împlinirea individuală. Le recomand și viitorilor studenți să aibă această experiență pentru munca în echipă, pentru prieteniile internaționale formate, pentru schimbul de idei. Acest concurs m-a ajutat să-mi dau seama că mereu trebuie să ne autodepășim, că mereu avem ceva de învățat și că unele idei trebuie regândite sau îmbunătățite.”
„Mi-am dorit să particip la această competiție pentru acumulare de experiență, dar și pentru a mă intersecta cu studenții din alte țări, în vederea schimbului de idei și opinii între noi, precum și a creării unor relații de prietenie dincolo de granițe. Echipa noastră a fost foarte bine închegată și mi-am dat seama de acest lucru în momentele mai tensionate prin care am trecut în ceea ce privește procesul de construcție a podului, dar și in competiția propriu-zisă din Istanbul. Am învățat cât de mult înseamnă să formăm un grup de oameni care se cunosc și se completează, și cât de mult ne-a ajutat acest aspect pentru obținerea rezultatului. Recomand colegilor care vor dori să participe la un concurs de acest gen, dar și celorlalți în general, că trebuie să aibă suficientă determinare și ambiție, dar și multă pasiune atunci când vor păși într-un proiect de orice fel. Dincolo de aceste caracteristici, referindu-mă la echipa noastră, la un moment dat dispare colegialitatea și se formează o familie,” încheie discuția noastră studentul Cosmin-Gabriel Deleanu.„Participarea studenților de la Facultatea de Constructii și Instalatii din Iași a devenit tradiție, iar interesul și implicarea studenților pentru a participa este din ce în ce mai mare. Suntem bucuroși că munca studenților aduce rezultate în facultate și că se pregătesc din ce în ce mai bine pentru locul de muncă. Suntem siguri că sunt pregătiți și că se vor adapta foarte repede la viața de inginer”, a concluzionat Șef lucrări, dr. ing. Gheorghiță Boacă, prodecan al Facultății de Construcții și Instalații Iași.Se poate spune că scopul concursului a fost atins și de această dată, el fiind același pentru fiecare ediție, respectiv de a crea pentru studenții de la specializarea Poduri oportunități de a proiecta și pune în practică idei novatoare. Competiția „Design & Construct” a oferit studenților și posibilitatea de a transpune în practică cunoștințele teoretice acumulate la seminarii. Totodată, studenții, care au compus echipele și organizatorii au făcut un util schimb de experiență și socializare pe tot parcursul concursului, ceea ce va permite interacțiuni viitoare.