Scrisoare deschisă către 100 de europarlamentari și oficiali ai Comisiei Europene – se cere sprijin pentru autostrăzile: Pașcani – Suceava – Siret (A7, până la granița cu Ucraina) și Moțca – Lețcani – Ungheni (A8, până la granița cu Republica Moldova).

43

Inginerul Cătălin Urtoi, fondatorul Asociației „Hai că se poate!”, a transmis o scrisoare deschisă către 100 de europarlamentari din comisiile de Transport și Dezvoltare Regională, dar și către oficiali ai Comisiei Europene, din directoratele responsabile de transport, investiții și apărare de la Bruxelles. Este vorba de tronsoanele de autostradă: Pașcani – Suceava – Siret (A7, până la granița cu Ucraina) și Moțca – Lețcani – Ungheni (A8, până la granița cu Republica Moldova). Prin scrisoare se solicită sprijinul față de guvernul României cu privire la finanțarea prin programul SAFE a acestor autostrăzi din regiunea Moldovei- A7 și A8. Redăm în continuare conținutul scrisorii, convinși de realitatea exprimată.

  • „În ultima perioadă au apărut tot felul de poziții oficiale sau neoficiale cu privire la Autostrada Unirii-A8. Majoritatea declară că proiectul A8 merge înainte, dar în ce condiții și în cât timp va fi finalizată această autostradă avem prea puține informații. De aceea am considerat că este necesar să fac această postare bazată pe cifre și documente oficiale preluate de la diverse instituții de stat, cum ar fi:
  • Ministerul Transporturilor, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Direcția Generală Proiecte Europene în Transport, CNAIR, CNIR, Comisia Europeană.
  • Acum două zile Comisia Europeană a lansat negocierile pentru noul buget al Uniunii Europene 2028-2034, negocieri care vor dura aproximativ doi ani de zile. În acest nou buget sunt cel puțin două programe prin care România ar putea primi finanțare pentru continuarea proiectelor de autostrăzi. Este vorba despre programul pe mobilitate militară care la nivel de Uniunea Europeană este o propunere de aproximativ 17,7 miliarde euro și Mecanismul pentru Interconectarea Europei unde pe transporturi este o propunere de aproximativ 51 miliarde euro. Hai să vedem ce înseamnă concret finanțarea Autostrăzii Unirii-A8 și care ar fi soluțiile:
  • 1. Loturile Tg.Mureș-Miercurea Nirajului și Vânători Neamț-Moțca care sunt în execuție și au fost scoase din PNRR, au o valoare totală de aproximativ 800 milioane euro. Conform contractelor aceste loturi ar trebui finalizate în 24 luni, adică în Februarie/Mai 2027. Aici soluția obligatorie este PRIORITIZAREA la finanțare a acestor două loturi prin programul PT 2021-2027, unde este disponibilă o sumă de 5,5 miliarde euro fața de un necesar în acest moment pe acest program la nivel național de 23,3 miliarde euro. Deci este obligatorie în acest an și anul viitor PRIORITIZAREA la finanțare a acestor două loturi prin PT 2021-2027!
  • 2. Loturile montane de pe A8, de la Miercurea Nirajului la Vânători-Neamț, care în perioada 2025 – 2026 – 2027 vor fi în etapa de PROIECTARE conform stadiilor fizice actuale, etapă ce variază de la 6 luni până la 14 luni pot fi finanțate tot din PT 2021-2027. Dacă mergem pe o valoare a proiectării de cel mult 5% din valoarea investiției, atunci efortul financiar pentru cei aproximativ trei ani de zile este de maxim 250 milioane euro. Și aici este obligatorie o PRIORITIZARE financiară a acestei etape de proiectare prin programul PT 2021-2027!
  • 3. Tot pe această secțiune montană de la Miercurea Nirajului la Vânători-Neamț trebuie obligatoriu anul acesta HG pe exproprieri și finanțarea acestora pentru ca antreprenorii să primească un teren liber de sarcini. Nu este o sumă foarte mare în comparație cu proiectarea și execuția, această etapă putând fi bugetată și finalizată în 2025. În aceste condiții PROIECTAREA pe sectorul montan Miercurea Nirajului-Vânători Neamț ar putea fi finalizată până în 2027!
  • 4. Conform contractelor, execuția pe loturile montane ar dura între 24 luni și 40 luni, iar valoarea totală fără proiectare este de aproximativ 4,65 miliarde euro. Este clar că pentru această etapă vor trebui accesate alte fonduri! O soluție ar fi noile programe europene pe care România le negociază în acest moment, cum ar fi Programul pe mobilitate militară care are o valoare estimată la nivelul UE de 17,7 miliarde euro și Mecanismul pentru Interconectarea Europei unde 51 miliarde euro sunt alocate transporturilor. Această etapă de Execuție pe sectorul montan s-ar putea derula în aceste condiții în perioada 2028-2032, cu o singură condiție: O NEGOCIERE pozitivă cu cei de la Comisia Europeană și introducerea sectorului Miercurea Nirajului-Vanatori Neamț în aceste programe!
  • 5. În privința sectorului Motca-Leţcani-Ungheni de pe raza județului Iași este tot mai clar că până în 2026 NU vor fi finalizate licitațiile (inclusiv contestațiile) pe cele 5 loturi, poate cu mici excepții. În aceste condiții, Proiectarea care variază de la 6 luni (Golăești-Pod Ungheni) până la 10 luni (Moțca-Tg.Frumos, Tg.Frumos-Lețcani, Lețcani-DN24 Iași, DN24 Iași-Golăești) ar putea fi finanțată din PT 2021-2027, dar mai mult ca sigur va prinde și noul buget 2028-2034.
  • 6. În privința finanțării execuției celor cinci loturi de pe A8 din județul Iași, care se ridica la o valoare totală de aproximativ 4,163 miliarde euro (inclusiv proiectare), așa după cum se prezintă situația astăzi, NU vor prinde finanțarea din PT 2021-2027! De aceea mă reîntorc la modul în care România va reuși să negocieze noul buget 2028-2034 și va prinde la finanțare în noile programe din acest buget și sectorul de autostradă Moțca-Lețcani-Ungheni! Un aspect foarte important: Să nu uităm că la nivel național sunt multe proiecte mature, iar finalizarea lor până în 2030-2032 ține de strategia de dezvoltare a României, de negocierile cu cei de la Comisia Europeană, de deciziile actualului guvern cu privire la prioritizarea unor proiecte, de influența politică la nivel guvernamental! Viitorul nu se așteaptă, viitorul se construiește!
  • Stadiul la zi a celor 13 loturi de pe Autostrada Unirii-A8:
  • 1. Lotul Tg.Mureș-Miercurea Nirajului (24,4 km)
  • În execuție, cu finalizare în 24 luni de la OIL – Mai 2027
  • Antreprenor Nurol – Turcia
  • Valoare – aproximativ 500 milioane euro
  • 2. Lotul Miercurea Nirajului-Sărățeni (23 km)
  • OIL pentru Proiectare- 6 luni începând cu 15.09.2025
  • Execuția- 24 luni.
  • Antreprenor Ozaltin – Turcia
  • Valoare – aproximativ 600 milioane euro.
  • 3. Lotul Sărățeni-Joseni (32,4 km)
  • Antreprenor desemnat UMB, se așteaptă semnarea contractului.
  • Proiectare – 14 luni
  • Execuție – 40 luni
  • Valoare – aproximativ 1,22 miliarde euro.
  • 4. Lotul Joseni-Ditrau (14,4 km)
  • Antreprenor declarat câștigător Danlin XXL pe 1 Iulie 2025.
  • Este o contestație depusă de către UMB. Procedura este în derulare.
  • Proiectare – 10 luni
  • Execuție – 24 luni
  • Valoare – aproximativ 164 milioane euro.
  • 5. Ditrău-Grințieș (37,9 km)
  • Contract semnat cu UMB.
  • OIL pentru Proiectare pe 30.06.2025
  • Proiectare – 14 luni
  • Execuție – 40 luni
  • Valoare – aproximativ 1,22 miliarde euro
  • 6. Grințieș-Pipirig (31,5 km)
  • Declarat câștigător licitație UMB în 18 Iulie 2025.
  • În zece zile se poate semna contractul, dacă nu vor fi contestații.
  • Proiectare – 14 luni
  • Execuție – 40 luni
  • Valoare – aproximativ 1,2 miliarde euro
  • 7. Pipirig-Vanatori Neamț (19,3 km)
  • Contract semnat în 29.04.2025
  • Antreprenor UMB
  • Se așteaptă OIL pentru Proiectare.
  • Proiectare – 12 luni
  • Execuție – 36 luni
  • Valoare – aproximativ 500 milioane euro
  • 8. Vânători Neamț – Moțca (30 km)
  • În execuție cu OIL emis la data de 03.02.2025
  • Execuție – 24 luni, cu finalizare în Februarie 2027
  • Antreprenor UMB
  • Valoare – aproximativ 300 milioane euro
  • 9. Lotul Moțca – Tg.Frumos (27 km)
  • În licitație de proiectare și execuție
  • Data limită declarare câștigător- 29.09.2025
  • Proiectare – 10 luni
  • Execuție – 36 luni
  • Valoare – aproximativ 1,2 miliarde euro
  • 10. Tg.Frumos-Lețcani (28,6 km)
  • În licitație de proiectare și execuție.
  • Data limită pentru declararea câștigătorului este 24 09.2025
  • Proiectare – 10 luni
  • Execuție – 36 luni
  • Valoare – aproximativ 1,1 miliarde euro
  • 11. Lotul Lețcani- DN 24 Iași (17,7 km)
  • În licitație de proiectare și execuție.
  • Data limită pentru depunerea ofertelor este 25.08.2025.
  • Proiectare – 10 luni
  • Execuție – 36 luni
  • Valoare – aproximativ 1 miliard euro
  • 12. DN 24 Iași – Golăiești (12,7 km)
  • În licitație de proiectare și execuție.
  • Data limită pentru depunerea ofertelor este 01.09.2025
  • Proiectare – 10 luni
  • Execuție – 36 luni
  • Valoare – aproximativ 800 milioane euro
  • 13. Golăiești – Pod Ungheni (2,77 km)
  • În licitație de proiectare și execuție .
  • Data limită pentru depunerea ofertelor este 28.07.2025
  • Proiectare – 6 luni
  • Execuție – 12 luni
  • Valoare – aproximativ 63 milioane euro.”