AND Moldova anunță că lucrările de asigurare a stabilității terasamentelor și construcție a trotuarului în localitatea Ciulucani, raionul Telenești, pe drumul G65 G64–Telenești–Mîndrești–Ghiliceni–M5, continuă conform graficului de execuție, cu un progres fizic de 45%. Antreprenorul a finalizat turnarea a 124 de piloți forați, amenajarea rigolei rapide dreptunghiulare din beton armat, construcția podețului, executarea sistemului de canalizare pluvială, precum și reamplasarea rețelelor de telecomunicații. În prezent, se execută lucrări de betonare a fântânilor de la intrarea și ieșirea din podeț și confecționare a carcaselor din armatură pentru radierele aferente structurii de sprijin. Intervențiile sunt desfășurate pe sectorul de drum cuprins între km 3+600 – km 3+675, situat la baza unui versant afectat de alunecări de teren produse încă în anii ’70, în zonele superioare și mediane ale acestuia. În cadrul contractului urmează a fi realizate lucrări de consolidare și stabilizare a terasamentelor, construcția trotuarului pe segmentul km 3+530 – km 3+735, reparația sistemului rutier pe sectorul vizat, aplicarea marcajului rutier și altele.
Valoarea contractuală a proiectului constituie 13 262 807,59 lei, mijloace financiare alocate din Fondul Rutier. Termenul planificat pentru finalizarea acestuia este luna ianuarie 2027.
Implementarea proiectului va contribui la stabilizarea terasamentului afectat, consolidarea durabilității drumului, îmbunătățirea condițiilor de circulație și sporirea nivelului de siguranță pentru participanții la trafic. Sursa: AND Moldova
Nicolae Popovici











