Pasajul Basarab se redeschide circulației. Tramvaiele revin pe traseele de bază!

31

Pasajul Basarab din București revine la normal după o intervenție amplă de reabilitare. Începând de la ora 23.00, circulația rutieră va fi reluată fără restricții, iar de mâine dimineață, de la ora 5.00, tramvaiele vor reveni pe pasaj. Odată cu redeschiderea, liniile 1 și 10 vor reveni pe traseele de bază, iar liniile 4, 11 și 47 vor fi reînființate. În același timp, linia 54 și linia navetă 610, introduse pe perioada lucrărilor, vor fi suspendate. Linia 44, care circula între Giulești și Gara Basarab, va fi de asemenea suspendată, însă STB va suplimenta numărul de tramvaie de pe linia 11, care va deservi același traseu.

Lucrări complexe, realizate în timp record

Intervențiile la Pasajul Basarab au început în 20 iunie, iar în mai puțin de două luni au fost executate lucrări importante care au permis reluarea circulației. Au fost realizate lucrări de asfaltare, hidroizolație, înlocuire a rosturilor de dilatație și refacere a marcajelor. De asemenea, structura pasajului a fost reparată și protejată, fiind constatate fisuri și degradări ale elementelor din beton, inclusiv la nivelul pilonilor și al părții inferioare a structurii. Un capitol important al intervenției l-a reprezentat sistemul de evacuare a apelor pluviale. Acesta a fost curățat și reparat, inclusiv în zona căii de rulare a tramvaielor. Problemele sistemului de scurgere favorizaseră apariția ruginii și degradarea unor componente. Au fost reparate și vopsite elementele metalice, inclusiv bordurile și balustradele, iar unele componente urmează să fie înlocuite. Pentru respectarea termenului scurt de execuție, echipele de muncitori au lucrat în două schimburi, inclusiv în weekend.

Lucrările continuă până în ianuarie

Redeschiderea circulației nu înseamnă însă finalizarea întregului proiect. În perioada următoare vor fi înlocuite gardurile ruginite și panourile de protecție fonică, iar elementele de beton asupra cărora nu s-a intervenit până acum vor fi curățate și protejate. Va fi reabilitată și stația de tramvai, inclusiv zona de plexiglas, scările, lifturile și scările rulante. Zona pietonală a fost deja curățată. Potrivit informațiilor prezentate de autorități, întreaga intervenție urmează să fie finalizată în luna ianuarie.

„Pasajul Basarab, una dintre cele mai importante structuri de infrastructură urbană ale Capitalei, ajunsese într-o stare avansată de degradare după ani în care nu beneficiase de lucrări de mentenanță. Reabilitarea sa readuce în atenție o lecție esențială pentru infrastructură: o construcție importantă nu este suficient doar să fie realizată, ci trebuie întreținută constant pentru a rămâne sigură și funcțională. Redeschiderea pasajului pentru traficul rutier și revenirea tramvaielor pe traseele obișnuite reprezintă, astfel, un pas important pentru mobilitatea Bucureștiului”, a spus Ciprian Ciucu, primarul general al Municipiului București.

Bogdan Chirica