Viața de drumar este foarte grea, lasă urme adânci nu numai pe chipuri, ci și în sufletul lor. Sunt puțini cei care se apropie de sărbătorirea centenarului, motiv de a-i găsi, de a-i întreba cum o duc cu sănătatea, de le ajunge pensia, de-i mai întâlnesc pe foștii colegi, de-i mai interesează viața de drumar, ce sfaturi ar da actualilor drumari etc, etc.
Unul dintre drumarii veterani, întâlnit adeseori la manifestări profesionale, științifice și administrative a fost inginerul Ioan Gheorghe, fostul șef al Secției de Drumuri Naționale Pitești. De fiecare dată marca evenimentul la care participa prin cuvintele rostite, prin destăinuirile făcute, dar și prin îngrijorările față de situația în care se află drumarii actuali ai României.
Am discutat în nenumărate alte ocazii, atât la telefon, cât și prin corespondență(chiar și prin scrisori scrise de mână). Ne-am informat reciproc, am schimbat păreri, am înregistrat nemulțumirile sale și am încercat să-l „storc” de informații despre viața sa de drumar, de constructor și de administrator. O implicare rodnică a avut în cadrul Asociațiai Profesionale de Drumuri și Poduri din România, o structură la care a contribuit prin actul de înființare și apoi de dezvoltare a ei.
Ioan Gheorghe s-a născut între cele două conflagrații mondiale, la Siliștea Gumești, la 19.09.1933, în același sat și în aceeași generație cu Marin Preda, renumitul artist al condeiului.
Ioan Gheorghe a fost o carte deschisă, aș putea spune că a fost o monografie a drumurilor. Ioan Gheorghe știa foarte bine cum se administrează o rețea de drumuri, și tot el știa cum a fost construit Transfăgărășanul în urmă cu jumătate de veac. Pecetea sa a rămas întipărită pe veșnicie pe traseul Transfăgărășanului.
Avea în memorie oameni și șefi, materiale și utilaje folosite, evenimente și momente de cumpănă, ținea minte fiecare curbă și polată amenajată pentru protecție, cum a discutat cu mari personalități ale statului român…
A fost dedicat plaiurilor natale, a fost și primar al comunei natale(2000 – 2004), acolo unde era supranumit „Moromete al drumurilor” datorită stilului sobru, serios și în același timp impregnat de o ironie fină. Cred că oricine distingea la el profesionalismul desăvârșit și puterea de a spune „lucrurilor pe nume”, cu subiect și predicat. Despre lucruri, fapte și oameni. Despre oamenii simpli, dar și despre cei cu funcții.
Peste tot pe unde a trecut a lăsat realizări și vorbe înțelepte, amintirea sa va rămâne peste generații de drumari care vor veni la „drumurile naționale”.
La ultima noastră discuție, Ioan Gheorghe îmi spunea că dacă-ți place ce faci, nu ai de ce să te plângi! Acum cred că ceea ce-mi spunea avea un sâmbure de adevăr. Mai ales că de fiecare dată ne-am despărțit cu un zâmbet și cu dorința sinceră de a ne revedea cât mai curând.
Eram ferm convins că voi avea ocazia să sărbătoresc Centenarul Ioan Gheorghe. Dar, iată, Dumnezeu are nevoie de el pentru alte proiecte, pentru alte drumuri.
Un pios omagiu lui Ioan Gheorghe și să-l asigurăm că nu-l vom uita niciodată. Dumnezeu să-l ierte!
