Municipiul Iași: lucrările de reabilitare din Copou avansează în ritm susținut!

55

Proiectul „Reabilitare linii de tramvai BCU – Triumf (inclusiv rond)” înregistrează progrese importante.

Vineri, 23 octombrie, în programul de noapte, echipele Conest au așternut stratul de anrobat bituminos pe Tronsonul I (porțiunea de la BCU la UAIC): vorbim despre acel strat esențial de asfalt din structura căii de rulare.

Eforturile pe șantier sunt intense constructorul fiind organizat în ture de zi și de noapte, astfel încât să intervină eficient și să respectăm specificul fiecărei etape:

Tronsonul I (BCU – UAIC).
Continuă cu execuția căminelor de dren, montarea covorului de cauciuc, a plaselor sudate și a traverselor.

Tronsonul II.
Partenerii de la Viarom se pregătesc pentru așternerea balastului stabilizat, urmând aplicarea stratului de anrobat bituminos.

Tronsonul III (Toma Cozma – Casa de Asigurări).
Odată cu eliberarea completă a frontului de lucru, începe săpăturile pentru terasamente.

„Materialele necesare (plase sudate, covoare și amortizoare de cauciuc) sunt deja în depozite și pe șantier. În plus, noul lot de șină încărcat în Austria este pe drum și va ajunge în zilele următoare în Gara Socola, de unde va fi adus direct în șantier. Pentru că livrările mari se fac noaptea, când se poate bloca traficul în siguranță, ritmul de zi și de noapte rămâne activ! Mulțumim pentru înțelegere! Știm că un asemenea șantier înseamnă trafic îngreunat și disconfort pentru toți cei care tranzitează sau locuiesc în Copou. Ne cerem scuze pentru neplăceri și le mulțumim din suflet ieșenilor pentru răbdare și spirit civic”, a spus conducerea firmei Conest Iași.

Nicolae Popovici