Modernizarea drumurilor județene, prioritate pentru CJ Satu Mare

10

Consiliul Județean Satu Mare continuă investițiile majore în infrastructura rutieră, prin proiecte de modernizare și reabilitare a mai multor drumuri județene considerate esențiale pentru conectivitatea regională și dezvoltarea economică a județului.
Unul dintre cele mai importante proiecte aflate în derulare vizează modernizarea Drumului Județean DJ 193, pe traseul Satu Mare – Borlești – limita cu județul Maramureș. Investiția depășește 200 de milioane de lei și este finanțată prin Programul Regional Nord-Vest 2021–2027. Tronsonul are o lungime de aproximativ 40 de kilometri și traversează mai multe localități importante din județ.

Autoritățile județene susțin că modernizarea acestui drum va îmbunătăți mobilitatea pentru peste 115.000 de locuitori și va facilita legătura dintre județele Satu Mare și Maramureș. Potrivit reprezentanților CJ Satu Mare, lucrările includ refacerea completă a carosabilului, modernizarea podurilor și podețelor, amenajarea acceselor către proprietăți, precum și implementarea unor măsuri suplimentare de siguranță rutieră. La finalul anului trecut, stadiul execuției ajunsese la aproximativ 50%, ritmul lucrărilor fiind considerat unul susținut.
În paralel, administrația județeană pregătește noi investiții pentru modernizarea a aproape 46,5 kilometri de drumuri județene. Printre tronsoanele vizate se numără DJ 193C Satu Mare – Viile Satu Mare, DJ 193D Rușeni – Cionchești, DJ 194 Satu Mare – Bercu – frontiera cu Ungaria și DJ 197 spre Călinești-Oaș.

Proiectele urmăresc creșterea siguranței rutiere, îmbunătățirea conectivității și facilitarea accesului către rețeaua europeană de transport.
De asemenea, CJ Satu Mare a semnat recent și contractul pentru modernizarea DJ 194B, între Petea și Ciuperceni, investiție estimată la peste 92 de milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Prin aceste investiții, autoritățile județene își propun să reducă timpul de deplasare între localități, să crească siguranța traficului și să stimuleze dezvoltarea economică a zonelor rurale din județul Satu Mare.

În această perioadă sunt în derulare următoarele proiecte de infrastructură rutieră:

Modernizare drum județean DJ 193 – Păulești, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărășeu, Lipău, Valea Vinului, Roșiori, Pomi și Borlești

Modernizare drum judetean DJ 109 M Batarci-Valea Seacă, km 12+800-km16+920 

Modernizare DJ194B Petea (DN19A) – Atea – Peleș – Pelișor – Bercu  – Bercu Nou -Micula -Agriș – Ciuperceni (DN19) 

Modernizare DJ 196C Pișcolt(DN19) – Andrid (Intersecție DJ 108M)

Pod pe DJ193E km 15+072 peste Valea Bârsăului în localitatea Bârsău de Jos

Pod pe DJ 197, km 4+500, peste Râul Tâlna, în localitatea Pășunea Mare, județul Satu Mare.

Nicolae Popovici