Județul Vaslui: este asigurată finanțarea pentru al doilea drum strategic „Axa rutieră strategică Sud – Vest a județului Vaslui”

72

La sfârșitul anului trecut, Consiliul  Județean Vaslui a semnat contractul de finanțare pentru al doilea drum strategic „Axa rutieră strategică Sud – Vest a județului Vaslui”. Drumul traversează 11 comune, pe direcția Pochidia – Dragomirești și dispune de o finanțare europeană de 61 milioane de euro prin Programul Regional Nord-Est 2021-2027.

Ciprian Trifan, președintele Consiliului Județean Vaslui, a spus că „Practic, vom avea un alt drum de 71,4 kilometri în lucru, în această perioadă”.

Nou drum strategic traversează comunele Pogana, Perieni, Ciocani, Ivești, Pogonești, Tutova, Pochidia, Iana, Puiești, Voinești și Dragomirești.

Practic, prin implementarea proiectului vor beneficia locuitorii localităților deservite de cele două drumuri (35.635 persoane), prin facilitarea mobilității pe piața forței de muncă; facilitarea accesului la servicii sociale, educaționale, de sănătate; îmbunătățirea calității mediului în care trăiesc; creșterea gradului de siguranță pentru pietoni; facilitarea accesului mijlocelor de intervenție rapidă (salvare, pompieri); De asemenea, de noua investiție vor beneficia și agenții economici din zonă sau cei care folosesc zona ca tranzit prin acces mai ușor la piețele locale, regionale și naționale; reducerea costurilor de transport.

Nu în ultimul rând, se reduc costurile de întreținere a tronsoanelor de drum județean ce compun traseul; creșterea resurselor alocate pentru alte investiții în modernizarea infrastructurii rutiere; creșterea gradului de satisfacție a populației față de administrația județeană.

Progresul proiectului drumului strategic din județul Vaslui este la un procent de 72,13%. Plățile efectuate până la data de 31 decembrie 2024 erau în valoare de 192.121.795 lei. Perioada de implementare a investiției a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2026.

Proiectul drumului strategic este finanțat prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională” și are o valoare totală de 222.001.842 lei, inclusiv TVA. Perioada de implementare a investiției a fost prelungită până la data de 31 decembrie 2026.

Valoarea totală a proiectului se ridică la suma de 289.445.348 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 219.709.540 lei.

La finalul anului trecut, proiectarea obiectivului de investișii era realizată 100 %. Lucrări executate și decontate: Lotul 1 – 50,87 %; Lotul 2 – 42,80 %; Lotul 3 – 100 %. Progresul proiectului este la un procent de 72,13%, iar plățile efectuate la data de 31 decembrie 2024 erau în valoare de 192.121.795 lei.

Consiliului Județean (CJ) Vaslui este beneficiarul proiectului „Reabilitare și modernizare Drum strategic județean Bârlad – Laza – Codăești (DJ 245, DJ 245 M, DJ 247, DJ 246)”, care este implementat în parteneriat cu comunele Zorleni, Băcani, Alexandru-Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni, Ștefan cel Mare, Zăpodeni, Dănești, Codăești, Miclești, traversate de drumul strategic.

Practic, pe cele patru drumuri județene care compun drumul strategic unele zone sunt asfaltate, dar multe tronsoane de drum sunt din piatră sau pământ. Spre exemplu, în comunele Zorleni, Băcani, Al. Vlahuță, Poienești, drumurile județene sunt asfaltate, iar în comunele Laza, Bălteni, Zăpodeni, Ștefan cel Mare, Dănești, Codăești, pe anumite tronsoane, drumurile județene sunt din pietriș sau pământ.

Rezultatele urmărite prin implementarea proiectului sunt: lungimea de drum județean reabilitat/modernizat – 82,649 km; lungimea de pistă de biciclete nou construită – 1.710 metri; lungime trotuare pietonale modernizate/realizate – 23.460 metri liniari; stații de transport public construite/modernizate – 24 bucăți; poduri noi, care înlocuiesc podurile existente – 7 bucăți; poduri reabilitate – 6 bucăți; podețe pentru scurgerea apelor: podețe noi -15 bucăți; înlocuirea podețelor existente cu podețe noi – 127 bucăți; reparații la podețele existente – 62 bucăți; amenajarea trecerii la nivel cu calea ferată – 1 bucată. Sursa: EstNews.ro