Județul Vaslui: continuă modernizarea a 21 de străzi din Munteni și Podeni, cartierele cele mai vechi ale Bârladului

28

După un an de când a început execuția lucrărilor la proiectul „Asfaltare și modernizare străzi cartierele Munteni și Podeni, Lot 1”, finanțat prin Programul „Anghel Saligny”, municipalitatea bârlădeană vine cu informații noi privind stadiul în care se află investiția. Cele mai avansate sunt lucrările la străzile Ardeal, General Cerchez, G. G. Ursu, Iordache Gane, Soarelui și Dumbrava Roșie.

Zilele trecute, primarul Dumitru Boroș a adus la cunoștința bârlădenilor în ce punct al proiectului „Asfaltare și modernizare străzi cartierele Munteni și Podeni, Lot 1” s-a ajuns la un an de la debutul lucrărilor. Cu atât mai mult cu cât acestea trebuie finalizate până în primăvara 2026. Astfel, prin intermediul unei postări pe contul său de socializare, edilul orașului dă detalii despre fiecare din cele 21 de străzi din cartierele Munteni și Podeni prinse în proiectul finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

„Ploile ne-au cam ținut în loc, dar îi dăm înainte așa cum putem în cartierele Munteni și Podeni, la proiectul de asfaltare a primului lot de 21 de străzi, prin Programul «Anghel Saligny». În acest moment, situația arată așa: • pe străzile Ardeal, General Cerchez, G. G. Ursu, Iordache Gane, Soarelui și Dumbrava Roșie, a fost turnat cel de-al doilea strat de asfalt pe carosabil, iar pe trotuare au fost montate pavelele; s-a lucrat, de asemenea, la aerisitorii de gaz și la ridicarea canalelor; • pe strada Victor Ion Popa, la carosabil urmează turnarea stratului de binder și apoi cel de uzură, iar la trotuare au fost montate bordurile, s-a excavat, s-a turnat un strat de balast și urmează montarea de pavele; • pe strada Virtuții, atât la carosabil, cât și la trotuare, au fost executate excavările și balastarea și montate bordurile mari; • strada Lunii se află în același stadiu ca Virtuții, mai puțin balastarea trotuarelor; • pe Decebal s-a turnat deja covorul asfaltic, trotuarele au fost pavate, iar bordurile montate; urmează aerisitorii de gaz și ridicarea gurilor de canalizare”, a spus primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș.

Edilul își continuă postarea, prezentând pe scurt stadiul în care s-a ajuns la fiecare stradă inclusă în proiect: „Pe Grahilor, la carosabil urmează așternerea stratului de piatră, apoi cel de uzură, iar trotuarele au fost balastare și își așteaptă pavelele; • pe strada Mărășești urmează balastarea și turnarea covorului asfaltic pe carosabil, în timp ce la trotuare se trece în curând la montarea de pavele; • pe Dimitrie Cantemir a fost turnat asfaltul, iar la trotuare au fost montate bordurile mari; • străzile Dochia, Băltărețului, Principatele Unite, Milcov și Traian au fost excavate și balastate, urmând celelalte etape; • recent, au fost predate constructorului străzile Învățăturii, 1877 și Simion Bărnuțiu, în vederea începerii lucrărilor. Revin cu o nouă informare și după ce vremea se va stabiliza”.

Reamintim cititorilor că acest proiect include un prim pachet de 21 de străzi din Munteni și Podeni, cartierele cele mai vechi ale Bârladului, ce totalizează o lungime de 9.326 metri liniari. La începerea lucrărilor, adică la începutul lui aprilie 2024, edilul șef spunea că este vorba despre o investiție de circa 20,3 milioane lei, din care 18 milioane de lei reprezintă finanțarea prin Programul „Anghel Saligny”, iar diferența reprezintă cofinanțarea de la bugetul local.