Județul Sălaj – la Pericei se construiește podul care poate decongestiona circulația dintre Zalău și Sărmășag   

66

În această lună, se vor demara lucrările la podul de peste Valea Crasnei din centrul comunal, printr-o investiţie finanţată de Guvernul României prin Programul Național „Anghel Saligny”

Primarul Boncidai Csaba a avut mereu o viziune specială asupra a tot ceea ce înseamnă administraţia publică locală şi dezvoltarea comunităţii. Prin Programul Național „Anghel Saligny”, comuna Pericei a primit o finanțare de 5,3 milioane de lei pentru trei proiecte de investiții importante pentru comunitatea locală. Este printre puținele comune sălăjene care au infrastructura de drumuri, apă și canal pună bine la punct, cu ani buni în urmă, acesta fiind și motivul pentru care li s-a repartizat o sumă mai mică.

Primul dintre cele trei proiecte pe „Anghel Saligny” este un proiect ce prevede construirea unui pod peste râul Crasna în centrul comunal cu o valoare 1.388.627,33 lei. Noul pod va fi cel de al treilea din comună și va contribui eficient la decongestionarea circulației rutiere pentru cei ce vor dori să meargă prin Bădăcin spre Zalău sau care vin dinspre sau spre Sărmășag și Zalău.

“Podul se va construi înspre partea vestică a satului Pericei şi va permite fluidizarea circulaţiei dinspre Sărmăşag şi Zalău, evitând aglomerarea drumului în centrul comunei”, precizează primarul Boncidai Csaba.

Din păcate, așa după cum ne declara primarul de la Pericei, abia la a treia strigare în care s-a efectuat licitația de atribuire a lucrărilor la construcția podului s-a găsit într-un final un constructor serios, care să-și asume realizarea acestui obiectiv.

Astfel, în urma atribuirii lucrării ca urmare a celei de a treia licitații organizate, o firmă din Negrești-Oaș și-a asumat lucrarea de construire a podului. Constructorului i-a fost predat amplasamentul obiectivului își organizează șantierul, urmând ca din luna iulie să înceapă lucrările efective.

Comuna va continua dezvoltarea şi prin proiectul, finanțat tot pe “Anghel Saligny” de modernizarea și asfaltarea Drumului Comunal 102/A, în satul Pericei, investiția fiind în valoare de 1.657.218,43 lei.