Județul Caraș Severin – vor fi montate 110 grinzi și sistem polată la Berzasca pe DN57, Clisura Dunării

17

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara continuă lucrările pe Clisura Dunării, pe DN 57, zona Berzasca. Se toarnă ultimele 5 travee monolite și urmează montarea de grinzi prefabricate din beton. Până acum au fost montate 70 de grinzi din totalul de 110.

Polata este o structură din grinzi de beton armat ce se execută pe o lungime de 110 metri, la care se adaugă un sistem de ziduri de retenție pentru protecție suplimentară.

Rolul polatei este de a proteja participanții la trafic de căderile accidentale de rocă de pe versantul adiacent (aproximativ 100m înălțime). Sursa: DRDP Timisoara