Imagini de pe șantierul lotului de autostradă (A1) dintre Margina și Holdea!

33

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că a fost realizată străpungerea galeriei de pe Calea 1 a primului segment de tunel (367,5 m). Secțiunea Margina -Holdea a lotului de autostradă Lugoj -Deva are o lungime de 9,13 km din care două tuneluri cu o lungime totală de 2,5 km și 4 viaducte cu o lungime însumată de 2 km.

Asocierea româno – bosniacă (UMB-EuroAsfalt) este mobilizată în șantier cu peste 500 de muncitori și mai mult de 300 de utilaje iar stadiul fizic al lucrărilor se apropie de 30%.

Construcția acestui nou lot de autostradă este finanțată prin PNRR și are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA).

Secțiunea Margina – Holdea urmează să fie finalizată în anul 2026 și va asigura circulația pe autostradă, între Sibiu (Boița) și Nădlac II, pe coridorul 4 Pan-european.