Frumușica, județul Botoșani: drumuri și trotuare ca la oraș

1006

Proiecte care au schimbat radical viața locuitorilor unei vechi așezări moldovenești

De călătoriți prin județul Botoșani veți constata o schimbare profundă a infrastructurii rutiere. Am trecut zilele trecute pe traseul dintre Botoșani și Tg. Frumos și am remarcat multe îmbunătățiri la starea drumurilor și a trotuarelor, începând cu DN 28B, aflat în fază de finalizare.

Ajuns în zona comunei Frumușica  nu poți să nu remarci frumoasele gospodării, aranjate și pregătite pentru Sărbătorile Pascale, așa cum o făceau și străbunicii: flori în fața curților și la streșinele caselor, copacii, podețele și gardurile văruite și multe alte lucrări care fac plăcere privitorilor.

Deși se afla în zi liberă, pe Cornel Bălășanu, primarul comunei Frumușica, l-am găsit în activitate, împreună cu colaboratorii săi. Îmi spune că are foarte multe proiecte, 17 în total, majoritatea în derulare, altele în pregătire, iar timpul este prețios și de aceea îl folosește eficient, așa cum îi stă bine unui economist îndrăgostit de cifre, socoteli și rezultate.  Când deschid subiectul Infrastructură rutieră, se îmbujorează și entuziasmează, prezentându-mi două proiecte foarte importante pentru comună.

Cel mai important proiect este cel derulat, de „Modernizare drumuri de interes local in comuna Frumușica, județul Botoțani”. Contractul are ca obiect modernizarea a 7 tronsoane de drum cu o structură suplă din beton asfaltic în lungime totală de peste 6 km.

Pentru modernizarea acestor străzi se are în vedere realizarea următoarele categorii de lucrări: lucrări preliminare: pichetarea traseului, semnalizarea rutieră pe durata execuției lucrărilor; demolări elemente de beton; terasamente săpături, umpluturi; nivelare și reprofilare platformă drum; strat de formă din balast de 10 cm; strat fundație din balast în grosime de 25 cm după compactare; strat de fundație superior din piatră spartă în grosime de 20 cm după compactare; strat de binder BAD22,4 în grosime de 6 cm; strat de uzură, din BA 16 în grosime de 4 cm; acostamente balastate; acostamente asfaltate; rigole betonate; rigole carosabile prefabricate; rigole de acostament; podețe tubulare tip PREMO; amenajare drumuri laterale; accese proprietăți; indicatoare rutiere; marcaje longitudinale și transversale; organizare de șantier. Descrierea lucrărilor este amplă, dar scoate în evidență un proiect tehnic gândit să fie echivalent cu altele similare derulate la nivel de orașe. Așa se va reuși ca ulițele satelor să ofere condiții de deplasare pe orice anotimp, iar localnicii să aibă doar amintiri cu necazurile pe care le aveau din cauza deplasările cumplite prin noroaie.

Durata în luni/zile a proiectului: 42 de luni începând cu emiterea Ordinului de începere a lucrărilor și este formată din 6 luni perioada de execuție și 36 de luni perioada de garanție de bună execuție. O mențiune: prin garanție de bună execuție se înțelege că orice degradare care apare la lucare este reparată de constructor pe cheltuiala sa. Constructorul este cunoscuta societate CORNELL’S FLOOR S.R.L.

Prin acest contract vor fi amenajate trotuare pietonale în zona drumului național, despre care spuneam că se află în stadiu final, DN28B, pe o lungime totală de 4522 ml și o suprafață de 6380 mp. Valoarea totală estimată, fără TVA : 1.608.440,36 lei.

Cel de-al doilea proiect important aflat în derulare este cel de Lucrări de construcții de trotuare.

Prin contract sunt realizate următoarelor lucrări: – săpătură pe toată lățimea trotuarului de cca. 35 cm – strat de fundație din balast, în grosime de 15,00 cm; – strat suport de nisip în grosime de 5 cm; – pavaj din dale vibro-presate din beton în grosime de 8 cm, stratul de uzură a pavelelor să fie realizat cu nisip cuarțos pentru o mai bună rezistență la uzură și pentru o mai bună aderență la alunecare; – se vor monta borduri prefabricate 10,00 cm x 15,00 cm, pe o fundație din beton C30/37, având dimensiunile 200,00 cm x 10,00 cm, pe o lungime totală de 9950,00 m; – se vor ridica la cota din proiect un număr de 115 cămine de vizitare. De asemenea, conform autorizaţiei de construire/desfiinţare proiectul are 42 de luni, din care 6 luni execuția lucrărilor și 36 de luni perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor.

Aflat la primul mandat, trebuie să recunoaștem eficiența excelentă a primarului Cornel Bălășanu, știind că foarte mulți primari abia au reușit ca într-un mandat să afle nevoile concetățenilor, instituțiile la care trebuie să ajungă pentru aprobări și sursele fondurile necesare marilor proiecte.  Menționăm, ca argumente, că din 2020 până în prezent, a reușit împreună cu echipa sa de colaboratori să acceseze fonduri nerambursabile prin 17 proiecte, în valoare de peste 73 de milioane de lei, plus două proiecte în stadiul de evaluare, pentru:

1. apă și canalizare; 2. drumuri; 3. iluminat public; 4. gaz metan; 5. panouri fotovoltaice – școli și primărie; 6. reabilitarea primăriei vechi; 7. sisteme inteligente de management local; 8. centru social pentru copiii ai căror părinți sunt plecați în străinătate; 9. dotarea cu mobilier și echipamente digitale a școlilor din comună; 10. platformă de gunoi; 11. achiziția unui buldoexcavator nou; 12. bibliotecă electronică; 13. construirea a două scări de bloc tip ANL;14. cadastru sistematizat; 15. microbuz electric; 16. parc fotovoltaic; 17. sală de sport.

Numeroasele proiecte menționate sunt cu fonduri nerambursabile.

De asemenea, prin buna gospodărire a banilor publici, din bugetul local a mai realizat: teren de sport conform normelor UEFA; 4 parcuri de joacă pentru copii; achiziționarea unui autogreder și a unui camion; organizarea Ansamblului artistic Doina Holmului; pod și drum în zona Dârdâiloaie; drumul de la Biserica de la Vlădeni la cimitir; alimentarea cu gaz a satului Frumușica; acoperirea Căminului Cultural; stații de autobuz; digitalizarea serviciului de impozite și taxe și sunt în curs de realizare 3600 metri liniari trotuare; 2 parcuri și Monumentul Eroilor și parcul de agrement la podul Ursachi – Vlădeni.

 Așadar, se poate constata o corelare utilă a proiectelor gândite pentru soluționarea nevoilor comunității din Frumușica, infrastructura rutieră fiind o prioritate esențială.

„Frumușica era o așezare prosperă, cu multe activități economice. Pe acest drum comercial, important în Evul Mediu, circula însuși domnitorul Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt, care a fost oaspete la Frumușica. Ne dorim să valorificăm potențialul turistic, local și al zonei. Avem proiecte importante care privesc în perspectivă, iar dacă vom reuși să le realizăm, sigur se vor auzi despre acestea în țară, dar mai ales la fii comunei, pe care-i doresc reîntorși acasă”, mi-a spus Cornel Bălășanu, primarul comunei Frumușica.

Dacă va fi la fel și în viitor, comuna Frumușica și primarul Bălășanu au șanse foarte mari să treacă în portofoliu noi realizări.

Infrastructura rutieră va ajuta comuna să renască, ceea ce va însemna creșterea nivelului de trai al localnicilor din această frumoasă zonă a Moldovei.