Lucrările de reconstrucție a podului peste râul Răut, situat pe drumul național R12 R8-Dondușeni-Drochia-Pelinia-M5, km 59,960, sunt în desfășurare conform graficului de execuție stabilit și înregistrează un progres de circa 40 %. Stadiul actual de execuție include următoarele lucrări: construcția drumului de ocolire temporar, inclusiv și a podețului peste r. Răut; demontarea podului existent; executarea lucrărilor de batere a piloților la fundațiile pilelor și culeelor; turnarea fundațiilor din beton monolit, montarea pilelor și culeelor, precum și turnarea radierelor. În prezent, Antreprenorul „Corsag” S.R.L. pregătește cofrajele pentru turnarea riglelor.
Podul supus reabilitării are o lungime de 55,49 m și 3 deschideri, iar valoarea contractuală a lucrărilor constituie aproximativ 23 887 890 lei, bani alocați din mijloacele Fondului Rutier. Amintim că lucrările au demarat în luna aprilie curent, iar termenul de execuție este până la sfârșitul lunii decembrie 2024.
Podul din proximitatea localității Pelinia, are o importanță strategică asigurând continuitatea drumului național R12 peste râul Râut, pe sensul de circulație Dondușeni-Drochia-Pelinia. Reconstrucția acestuia va aduce beneficii semnificative pentru locuitorii din zonă oferindu-le o cale de transport sigură și fiabilă.