Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. pregătește documentația de atribuire pentru lansarea în licitație a contractului de proiectare și execuție pentru Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț, proiect care va fi licitat într-un singur lot cu o lungime totală de 51 kilometri. Estimăm finalizarea documentației de atribuire în luna septembrie.
Obiectivul de investiție Drum Expres Bacău-Piatra Neamț devine, astfel, primul obiectiv rutier licitat într-un singur lot și cel mai lung din România.
Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici ai proiectului astăzi, 1 august 2024, aceasta fiind ultima etapă necesară lansării procedurii de achiziție.
Drumul Expres Bacău-Piatra Neamț va asigura condiții moderne de circulație între cele două municipii reședință de județ, precum și legătura municipiului Piatra Neamț la Autostrada Moldovei A7 (Ploiești-Pașcani-Siret).
Obiectivul de investiție Drum Expres Bacău-Piatra Neamț include :
-17 pasaje
-7 poduri
-6 viaducte
-5 noduri rutiere
-1 spațiu de servicii stânga/dreapta
– 1 Centru de întreținere și coordonare
Durata contractului va fi de 48 de luni, din care 10 luni pentru proiectare și 38 pentru etapa de execuție. Valoarea estimată a investiției este de aprox. 9 miliarde lei (TVA inclus), iar finanțarea asigurată prin Programul Transport 2021-2027. SURSA:CNIR