CNIR lansează o platformă on-line prin care cetățenii, comunitățile locale și profesionale pot transmite propuneri, observații, sugestii

7

Compania Națională de Investiții Rutiere lansează o platformă on-line prin care cetățenii, comunitățile locale și profesionale pot transmite propuneri, observații, sugestii, dar și informații despre probleme întâlnite în teren pentru proiectele noastre de infrastructură.

,,Am lansat această aplicație care își propune să conecteze oamenii la proiectele pe care le derulăm. Am vrut să avem un instrument simplu și accesibil pentru consultare și implicare publică, pentru că ne dorim ca fiecare investiție/ proiect să răspundă cât mai bine nevoilor reale din teren. Credem că transparența, dialogul și participarea cetățenilor trebuie să devină parte din fiecare etapă a proiectelor de infrastructură”, a declarat Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naționale de Investiții Rutiere.

Aplicația poate fi accesată la următorul LINK:Formularul nu reprezintă un canal destinat transmiterii petițiilor sau solicitărilor formulate în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, acestea urmând circuitul dedicat existent pe site-ul companiei. Sursa: CNIR