CNAIR: de astăzi se circulă pe un nou drum expres în România!

37

CNAIR anunță că de astăzi se circulă pe un nou drum expres în România! Este vorba de DEx4 (5 km), care asigură legătura între DN1 și A3 (Autostrada Transilvania) în zona localității Tureni (județul Cluj).

Pe traseu au fost construite șapte poduri și viaducte, dintre care cel mai complex este viaductul de 258 de metri peste Valea Racilor (km 4).

Pentru construcția acestui drum expres Asocierea de antreprenori români și spanioli (Asocierea Dimex 2000 Company SRL (Lider) – Autotehnorom SRL – OPR Asfalt SRL – Obras Publicas Y Regadios SA – CON-A Operations SRL) a avut la dispoziție 562,61 milioane de lei (fără TVA), sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027).

Sectorul de drum deschis astăzi va contribui semnificativ la fluidizarea traficului rutier în zonă și la redirecționarea traficului greu, care astfel nu va mai tranzita municipiile Cluj-Napoca și Turda.

În România se circulă acum pe 1309 km de drum de mare viteză (autostradă și drum expres).

Potrivit autorităților, aproximativ 1.800 de TIR-uri și camioane de peste 7,5 tone, aflate în tranzit, nu vor mai intra zilnic în oraș. Primarul Clujului, Emil Boc, a subliniat că această nouă rută va reduce semnificativ aglomerația și poluarea în municipiu, mai ales pe artere intens circulate precum bulevardul Muncii, strada Corneliu Coposu și calea Baciului.

Proiectul a fost realizat de asocierea Dimex 2000 și Con-A, în baza unui contract semnat în iulie 2023, cu o valoare de 562,6 milioane de lei (fără TVA). Finanțarea lucrărilor a fost asigurată prin Programul Transport.