CJ Cluj va începe modernizarea drumului județean DJ 170B Topa Mică – Așchileu Mic, creând o mini-centură ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca

8

O veste extrem de așteptată de zeci de mii de șoferi devine realitate: Consiliul Județean Cluj demarează în perioada imediat următoare lucrările de execuție pentru modernizarea drumului județean DJ 170B Topa Mică – Așchileu Mic.

Consiliul Județean Cluj va începe modernizarea drumului județean DJ 170B Topa Mică – Așchileu Mic, creând o mini-centură ocolitoare a Cluj-Napoca pentru conectarea rapidă la Autostrada A3, cu o investiție de peste 44 milioane lei și finalizare estimată până la sfârșitul anului viitor. Proiectul, finanțat din fonduri europene nerambursabile, este conceput ca o adevărată mini-centură ocolitoare a municipiului Cluj-Napoca, având ca obiectiv strategic conectarea rapidă a traficului de tranzit direct la nodul cu Autostrada A3 (Transilvania).

Miza principală a acestei investiții de peste 44 de milioane de lei (fără TVA) este crearea unei rute alternative fluide pentru cei care vin dinspre Dej, Bistrița sau Maramureș și se deplasează spre vestul județului.

Odată finalizat sectorul de 5,84 km, noul traseu integrat Răscruci – Borșa – Vultureni – Așchileu – Topa Mică – Autostrada A3 va descărca traficul de tranzit direct pe autostradă, permițând conducătorilor  auto să ocolească complet aglomerația urbană și blocajele de pe arterele principale din Cluj-Napoca. 

Ordinul de începere a lucrărilor și predarea amplasamentului către constructor vor avea loc în doar câteva zile. Proiectul tehnic presupune reconstrucția completă a drumului, de la fundație până la stratul de uzură din beton asfaltic.

Detaliile tehnice ale investiției:

  • Structură rutieră: Refacerea și consolidarea integrală a părții carosabile.
  • Siguranță și fluidizare: Amenajarea drumurilor laterale pe o lungime de câte 20 de metri, construirea de trotuare, piste de bicicliști și parcări de refugiu.
  • Infrastructură de artă: Refacerea și înlocuirea podurilor și podețelor, alături de lucrări de consolidare complexă prin ziduri de sprijin și gabioane.
  • Protecția mediului: Execuția a două ecoducte moderne din structură metalică pentru protejarea faunei locale.
  • Semnalizare: Sisteme moderne de semnalizare orizontală și verticală, plus montarea de parapeți de protecție de ultimă generație.

Proiectul, finanțat prin fonduri nerambursabile complete de la bugetul județean, are ca termen de finalizare și dare în folosință sfârșitul anului viitor, moment în care ruta spre Autostrada A3 va fi complet funcțională.

Iustina Panchea