CJ Cluj a semnat contractul de reabilitare și modernizare a DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș

8

Consiliul Județean Cluj a semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea DJ 103K Căpușu Mare – Râșca – Beliș, unul dintre principalele drumuri de acces spre zona montană a județului și spre Beliș-Fântânele. Investiția, finanțată din fonduri europene și din bugetul județului, vizează un tronson cu o lungime de aproape 29 de kilometri. Acesta crește conectivitatea zonei montane a Clujului, facilitează dezvoltarea turismului și îmbunătățește mobilitatea clujenilor din această parte a Apusenilor.

Drumul județean DJ 103K – Căpușu Mare – Râșca – Beliș are o lungime cumulată de 28,655 km și reprezintă una dintre principalele legături rutiere către zona montană și turistică Beliș-Fântânele și către Munții Apuseni.

Valoarea totală a contractului de execuție este de 150.009.210,64 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din fonduri nerambursabile și din bugetul Consiliului Județean.

Investiția va debuta efectiv în perioada imediat următoare, după predarea amplasamentului, și vizează ample lucrări de modernizare și reabilitare, în profunzimea structurii rutiere. Sursa: CJ Cluj

 Nicolae Popovici