𝐓𝐞𝐫𝐦𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐝𝐞𝐩𝐮𝐧𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐨𝐟𝐞𝐫𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓
Compania Națională de Investiții Rutiere a transmis, astăzi, spre publicare în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice – SEAP, contractul pentru proiectarea și execuția tronsonului 2 al Autostrăzii Unirii Moțca-Iași-Ungheni și a stabilit că ofertele pot fi depuse până la data de 𝟐𝟒 𝐦𝐚𝐫𝐭𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟓.
Tronsonul 2 Târgu Frumos-Lețcani cu o lungime de 28,6 kilometri are un cost estimat de 5 miliarde lei, iar finanțarea investiției este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport PT 2021-2027.
Este un proiect cu o complexitate tehnică ridicată și provocări pentru constructori, pe traseu fiind prevăzute următoarele structuri :
• 𝟑𝟑 𝐝𝐞 𝐩𝐨𝐝𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐚𝐬𝐚𝐣𝐞 (cu o lungime totală de 7,8 kilometri/cel mai lung pasaj de 1130 de metri peste râul Bahlui)
• 𝟐 𝐭𝐮𝐧𝐞𝐥𝐞
• 3 noduri (Nod Podu Iloaiei, Nod Lețcani, Nod la Drumul de Legătură cu DN 28).
Durata de realizare a întregului tronson 2 Târgu Frumos-Lețcani (28,6) este de 46 de luni (10 pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție). Pentru a asigura finalizarea în cel mult 14 luni a segmentului de autostradă care va funcționa ca o 𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐚 𝐥𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐏𝐨𝐝𝐮 𝐈𝐥𝐨𝐚𝐢𝐞𝐢, CNIR a prevăzut acordarea punctajului suplimentar constructorului care își asumă și prioritizează acest segment cu o lungime de 4 kilometri.

În cadrul contractului vor mai fi executate, inclusiv :
-Drum de Legătură cu 2 benzi cu DN 28 D în lungime de 5,23 km.
-Drum de Legătură cu 4 benzi cu DN 28 în lungime de 7,6 km.
-2 parcări de scurtă durată, un spațiu de servicii tip S 3, un Centru de Întreținere și Coordonare- CIC.
Anunțul de licitație va fi vizibil în SEAP după publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
„Construirea Tronsonului 1 Moțca-Târgu Frumos (27 km), lansat în licitație pe 23 ianuarie 2025 și a tronsonului 2 Târgu Frumos-Lețcani, care asigură legătura municipiului Iași la Autostrada Moldovei -A 7 și mai departe la Autostrada Transilvaniei -A3, reprezintă obiective prioritare ale Companiei. Realizarea celor două tronsoane devine o necesitate și din perspectiva evoluției fluxurilor de trafic, în sensul creșterii acestora între Moțca și Iași, așa cum reiese din scenariile prezentate în tabelul alăturat”, a spus Gabriel Budescu, directorul general al CNIR.

Valorile de trafic sunt estimările realizate în cadrul documentației de specialitate a Studiului de Fezabilitate.