Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova a instituit restricții de circulație pe DN 7, între km 216+450 și km 217+400 (zona Călinești – Râmnicu Vâlcea).
Începând de astăzi până pe data de 15 noiembrie 2025, vor fi instituite restricții temporare de circulație pe DN 7 pentru lucrările aferente ecoductului Călinești, parte a proiectului „Autostrada Sibiu – Pitești, Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni”.

Circulația se va desfășura alternativ, dirijată de piloți, pe o singură bandă, în intervalul 08:00 – 16:00. Pe timpul nopții, drumul va fi deschis complet circulației.
Lucrările nu se vor desfășura în weekend sau pe vreme nefavorabilă (ploi torențiale, ceață, ninsori, polei).
DRDP Craiova recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență și să respecte semnalizarea rutieră din zonă! Sursa: DRDP Craiova











