A decedat inginerul Eugen Girigan, unul dintre cei mai apreciați specialiști în construcția de drumuri și poduri din România

961

După renumitul drumar sucevean, ing. Radu Pricop, ne-a părăsit încă unul dintre corifeii rețelei de drumuri din Suceava și din România – ing. Eugen Girigan.
Inginerul specialist în drumuri și poduri Eugen Girigan a trecut la cele veșnice pe 30 aprilie 2024, iar pe 2 noiembrie anul acesta, ar fi împlinit 77 de ani.
Eugen Girigan a fost licențiat al Facultății de Construcții și Instalații Iași, specializarea Căi Ferate Drumuri și Poduri, iar activitatea a început-o ca inginer stagiar la Vatra Dornei, îndeplinind funcțiile de șef de brigadă de investiții în anii 80`, inginer șef, director tehnic și director general în cadrul Direcției de Drumuri și Poduri Suceava.
În ultimii ani, Eugen Girigan era expert în drumuri și poduri în cadrul unei firme de consultanță, având contracte de colaborare pe diferite specialități, cum ar fi responsabil tehnic cu execuția (RTE), diriginte de șantier, expert tehnic judiciar sau reprezentant al antreprenorului.
În cariera sa a construit nu mai puțin de 87 de poduri în tot județul, majoritatea între 1980 – 1986. Cel mai mic pod are o lungime de 15 metri, în timp ce la polul opus este podul de peste râul Moldova, între Baia și Bogata, cu o lungime de 326 de metri. Eugen Girigan cunoaștea infrastructura rutieră a județului Suceava ca în palmă și știa aproape pe dinafară istoricul podurilor care traversează fiecare curs de apă. În 1971, când a ajuns ca inginer stagiar, 80% din poduri erau din lemn, ceea ce reprezenta o adevărată problemă. ”Iarna se furau componente pentru a fi puse pe foc și, în plus, nu aveau rezistență prea mare. După vizita lui Ceaușescu din China, din 1978, s-a luat decizia de a se interzice materialul lemnos pentru construcția de poduri. S-a demarat o acțiune masivă, iar timp de șase ani am construit 87 de poduri”, a precizat Eugen Girigan.
Era o enciclopedie a infrastructurii rutiere a județului Suceava, putea să spună oricând istoricul podurilor care traversează fiecare curs de apă. Din vasta sa experiență a împărtășit și multora dintre confrații săi din infrastructura rutieră tainele meseriei, reușind să atragă alături de el specialiști de diferite specializări, dar legați de acest domeniu.
Împreună cu mai mulți specialiști și manageri a înființat Patronatul drumarilor din România, o perioadă fiind președintele acestei asociații profesionale, principala responsabilitate asumată fiind soluționarea nenumăratelor probleme din viața Breslei drumarilor din România.
”Acum 40 de ani se lucra la mână, cu roaba și lopata și era o muncă extrem de grea. Între timp, s-a automatizat și mecanizat totul, dar chiar și așa există o criză acută de specialiști. Pe de o parte, învățământul din România nu mai scoate astfel de specialiști, iar pe de altă parte cred că este vorba de comoditate. Pentru a lucra pe șantier este nevoie și de sacrificii, să stai departe de casă și timp de o săptămână sau chiar mai mult, ceea ce unora nu le convine. De aceea, unii ingineri de drumuri și poduri nu își fac profesia și aleg alte meserii, mai comode”, îmi spunea Eugen Girigan.

Ing Eugen Girigan împreună cu dr ing Liviu Bota

„Încă de la începutul existenţei, Patronatul drumarilor s-a preocupat de bunul mers al activităţilor unităţilor componente, intervenind pe linie profesională la ministere şi Consilii Judeţene pentru a se crea cadrul legal de desfăşurare a activităţii de drumuri şi poduri judeţene şi de asigurare de fonduri, interesul major fiind asigurarea viabilităţii drumurilor şi a podurilor de pe raza tuturor judeţelor din ţară. Dar problemele sunt mult mai multe şi mai grele la „judeţene”, unde se poate spune că nu avem două judeţe care să aibă o administrare identică. Greutăţile sunt diverse, începând cu finanţarea, întreţinerea şi calitatea lucrărilor. Iar vinovat de starea drumurilor sunt administratorii şi nu constructorii, deoarece beneficiarul trebuie să urmărească calitatea lucrărilor prin personalul propriu sau prin firmele de consultanţă. Un succes important pentru patronat a fost acela al rezolvării şcolarizării tinerilor care acum pot să devină drumari, o categorie de meseriaşi din ce în ce mai redusă. Dacă vom reuşi să atragem tinerii spre această breaslă vom avea şi firme cu specialişti, în măsură să realizeze lucrările din domeniu”, îmi spunea ing. Eugen Girigan, în perioada în care era președintele Patronatului Drumarilor.
Inginerul Eugen Girigan va rămâne în amintirea tuturor celor care l-au cunoscut, iar urmele sale vor rămâne întipărite pe toate lucrările de artă zămislite și pe drumurile administrate. Dumnezeu să-l ierte!