Comuna Miroslava inaugurează cea mai lungă pistă pentru biciclete din Zona Metropolitană Iași. Primarul Dan Niță îi invită pe localnici la o plimbare pe două roți

29

Primăria comunei Miroslava face un pas important în dezvoltarea infrastructurii dedicate mobilității alternative. După finalizarea lucrărilor și admiterea recepției la terminarea lucrărilor pentru proiectul „Realizare de piste pentru bicicliști în comuna Miroslava, județul Iași”, primarul Dan Niță îi invită pe locuitori și pe toți iubitorii mersului pe bicicletă să participe la turul inaugural al noii piste.

Evenimentul va avea loc duminică, 8 noiembrie 2026, și marchează punerea în valoare a unei investiții importante pentru comunitatea locală. Noua infrastructură destinată bicicliștilor are o lungime totală de 8,4 kilometri și contribuie la încurajarea unui stil de viață activ, dar și la dezvoltarea unor alternative de transport mai prietenoase cu mediul.
„Miroslava pe două roți” este invitația lansată de primarul Dan Niță, care îi așteaptă pe participanți să descopere împreună noul traseu și să se bucure de mișcare în aer liber.
Adunarea participanților este programată între orele 10:00 și 11:00, la Căminul Cultural din Miroslava, iar startul turului inaugural va fi dat la ora 11:00.
Traseul stabilit pornește de la Căminul Cultural din Miroslava, continuă spre Stejarii Seculari și sensul giratoriu din Vorovești, după care participanții se vor întoarce pe același drum. Evenimentul este deschis tuturor celor care doresc să participe, indiferent de vârstă, cu condiția să vină cu bicicleta proprie și să respecte regulile de circulație, precum și indicațiile organizatorilor.
„Prin această investiție, urmărim să încurajăm deplasarea pe bicicletă și oferim locuitorilor condiții mai bune pentru practicarea activităților în aer liber. Îi invităm pe miroslăveni să fie prezenți duminică la eveniment și să marcheze împreună cu noi, conducerea comunei, inaugurarea celor 8,4 kilometri de infrastructură dedicată bicicliștilor, într-o zi dedicată mișcării, comunității și unui stil de viață sănătos”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Bogdan Chirica, Nicolae Popovici