Rezultate excelente ale Filialei APDP Moldova „Neculai Tăutu”

390

Breasla Drumarilor din România apreciată pe plan mondial

Pentru Asociația Profesională Drumuri și Poduri Moldova Filiala „Neculai Tăutu”, anul 2023 a fost cel mai bogat în rezultate. Succese importante au fost obținute de către specialiștii de aici la activități desfășurate atât pe plan intern, cât și extern. Am constatat și că studenții de la Universitatea Tehnică Iași – specializarea CFDP sunt foarte interesați de ceea ce vor face în viitor, au inițiative și se implică cu responsabilitate în acțiunile de formare a lor ca viitori ingineri de drumuri.

 Adunarea generală a A.P.D.P. România – Filiala Moldova „Neculai Tăutu”, desfășurată zilele trecute, a analizat activitatea desfășurată în cursul anului trecut și a stabilit proiectele ce vor fi derulate în acest an.

Am reținut din raportul prezentat spre analiză că, în anul 2023, activitatea A.P.D.P. România – Filiala Moldova „Neculai Tăutu” s-a derulat în următoarele direcții principale:

– Activitatea în cadrul Asociației Mondiale a Drumurilor(PIARC) – Comitetul Tehnic 1.5 Managementul Dezastrelor – dl. Constantin Zbarnea – încununată cu finalizarea Manualului de Management al Dezastrelor;

– Susținerea participării unei echipe de studenți din anul IV CFDP din cadrul  Facultății de Construcții și Instalații la concursul Design&Construct – ediția a XVIII-a – 2023 desfășurat la Universitatea Bogazici din Istanbul în perioada 8 – 12 mai 2023.

– Susținerea activității de Practică Tehnologică a studenților din anul III CFDP al Facultății de Construcții și Instalații care s-a desfășurat timp de 7 zile sub forma unei excursii de studiu, atingându-se 7 obiective de lucrări de drumuri – străzi, centură ocolitoare, drumuri expres și autostrăzi, 15 poduri reprezentative – noi și existente, din beton si metal cu diferite alcătuiri constructive, precum și 11 baze de producție – fabrici, organizări, balastieră;

– Participarea la Congresul Mondial de Drumuri de la Praga din octombrie 2023 – asist. univ. dr. ing. Maria Scutaru și ing. Constantin Zbarnea – la care acesta din urmă a fost premiat pentru cea mai bună prezentare susținută în cadrul Congresului!

– Masa rotundă cu tema „Sustenabilitatea și Siguranța Rutieră în contextul creșterii mobilității” din 08.12.2023 care s-a desfășurat la Facultatea de Construcții și Instalații din cadrul Universității Tehnice „Gh. Asachi” Iași. Au susținut teme de un real interes asist.univ.dr.ing. Maria-Cristina Scutaru de la Facultatea de Construcții și Instalații(a prezentat cele mai importante tendințe din domeniul Drumurilor și al Podurilor și o scurtă prezentare despre PIARC și despre APDP cu scopul de a familiariza viitorii ingineri cu scopurile și rolurile asociațiilor), conf.univ.dr.ing. Flavius-Florin Pavăl(care a prezentat Raportul Național pentru tema de Siguranță Rutieră, lucrare premiată de către PIARC în cadrul Congresului Mondial), inginer Constantin Zbarnea(fiind dedicată Manualului de Management al Dezastrelor, manual la care a lucrat în colaborare cu experți din cadrul Comitetului Tehnic PIARC 1.5 în ciclul de implementare 2019 – 2022), conf.dr.ing. Ilie Bricicaru(care a prezentat lucrarea Program de investiții în siguranța rutieră pentru România – 2020. Bune practici). Ultima prezentare a fost susținută de domnul ing. Paul Țurcanu – Masterplan Infrastructură Velo în Municipiul Iași. În încheierea acestei manifestări, Nicolae Popovici și-a prezentat cartea „Dincolo de condei”, un elogiu adus drumarilor și făuritorilor infrastructurii rutiere din România.

           Desigur, a fost evidențiată cea mai intensă și prodigioasă activitate a ing. Constantin Zbarnea în cadrul Comitetului Tehnic al P.I.A.R.C., respectiv C.T. 1.5 – Managementul dezastrelor.  Cel mai important eveniment la care a participat a fost cel de la Praga, Cehia, la Congresul Mondial de Drumuri. În data de 6 octombrie, în cadrul sesiunii de închidere a lucrărilor congresului, a primit premiul Asociației Mondiale de Drumuri pentru Cea mai bună prezentare a unei lucrări din cadrul congresului, în semn de apreciere a conținutului documentului prezentat. Tot atunci, România a mai primit un premiu pentru Cel mai bun raport național obținut de  ing. Flavius Pavăl, pentru Raportul național pentru siguranță rutieră.

Tot în cadrul congresului, ing. Constantin Zbarnea a participat la ședința președinților sesiunilor tehnice din cadrul congresului, la ședința Comitetului Tehnic 1.5 – Gestionarea Dezastrelor, la Sesiunea Tehnică 1.5 – Gestionarea Dezastrelor – în cadrul căreia a prezentat lucrarea Actualizarea Manualului de Gestionare a Dezastrelor. La pavilionul expozițional al Asociației Mondiale de Drumuri, a prezentat împreună cu Chris Engelbrecht (SUA) utilizarea manualului web pentru gestionarea dezastrelor, iar apoi a prezidat workshopul cu titlul Manualul de Gestionare a Dezastrelor: Un ghid pentru un sistem de transport rezilient.

Având în vedere experiența acumulată în funcțiile de editor șef la două din manualele Asociației Mondiale de Drumuri, ing. Constantin Zbarnea a participat la discuțiile referitoare la problemele întâmpinate la redactarea manualelor și pentru a stabili strategia viitoare de dezvoltarea a manualelor web.

În semn de apreciere a profesionalismului de care a dat dovadă în cadrul PIARC, ing. Constantin Zbarnea a fost invitat și a participat, împreună cu președintele PIARC Nazir Alli, secretarul general al PIARC Patrick MALLÉJACQ, președintele Comitetului Tehnic 1.5 Yukio Adachi și președintele JBP Hiro Nishiguchi, la semnarea de către PIARC a unui memorandum de înțelegere cu Asociația japoneză „Japan Bosai Platform”, JBP. JBP este o asociație de companii japoneze și organizații private implicate în dezvoltarea tehnologiilor și soluțiilor de reducere a riscului de dezastre. JBP oferă sprijin și colaborare în acest sens guvernului japonez, mediului academic și privat.

În anul 2023, APDP Moldova a susținut și organizat o serie de activități în parteneriat cu Facultatea de Construcții și Instalații din Iași. Anul a debutat cu participarea la deja tradiționalul concurs Design&Construct Ediția 2023. Concursul se află la a XVIII-a ediție, desfășurându se la universitatea Bogazici din Istanbul. În acest an, România a fost reprezentată de o echipă formată din 6 studenți ai Facultății din Iași și un student cu bursă Erasmus de la Universitatea din Palermo. Echipa s-a aflat sub coordonarea domnului șef lucrări dr. ing. Gheorghiță Boacă. La acest concurs, studenții s-au clasat de 3 ori pe locul I și o dată pe locul II la diferitele secțiuni!

Colaborarea APDP Filiala Moldova – Facultatea de Construcții și Instalații a continuat și cu organizarea Practicii Tehnologice pentru studenții din anul III de la specializarea CFDP. Aceștia au beneficiat de o vizită didactică timp de o săptămână pe cele mai importante șantiere din țară, având posibilitatea de a vedea și practic lucrările și noțiunile învățate în cursul anului universitar la școală. Timp de 7 zile, cei 36 de studenți din Anul III, specializarea CFDP, din cadrul Facultății de Construcții și Instalații din Iași, au vizitat 7 obiective de lucrări de drumuri, străzi, centură ocolitoare, drumuri expres și autostrăzi, 15 poduri reprezentative, noi și existente, din beton si metal cu diferite alcătuiri constructive și 11 Baze de producție, organizări de șantiere și altele.

Cu ocazia organizării de către A.P.D.P. – Filiala Constanța a fazei naționale a concursului Cupa Drumarului la Șah, în perioada 6-9 iunie 2023 la Murighiol, din partea A.P.D.P. – Filiala Moldova „Neculai Tăutu” au participat și inginerii din filială Daniel Săpun și Andrei Tacu. Prestația reprezentanților APDP Moldova a fost onorantă, ca urmare a participării la acest concurs aceștia ocupând locul I la individual, prin dl. Tacu Andrei și locul II – pe echipe.

Rezultatele obținute de membrii filialei au stârnit interesul și a altor specialiști, ceea ce înseamnă că în viitor vom avea participanți activi la manifestările științifice interne și externe.

În cadrul adunării generale a fost ales ing Viorel Scutaru ca președinte al filialei, un specialist cu o bogată experiență teoretică și practică în domeniul infrastructurii rutiere.

PIARC (World Road Association), fondată în 1909 și cuprinzând 125 de guverne membre din întreaga lume, este forumul global pentru schimbul de cunoștințe și experiență în domeniul rutier, al politicilor și practicilor în domeniul transportului rutier. Cu consultanță statutul Consiliului Economic și Social al Organizației Națiunilor Unite, Asocierea contribuie la o dezvoltare globală stabilă și durabilă a sectorul rutier și al transporturilor.