Primăria municipiului Tulcea are în derulare procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului având ca obiect ,,Servicii de Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic de Execuție pentru Drumuri de legătură cu conexiune la ,,Drumul Expres Constanţa –Tulcea – Brăila” între localitățile Tulcea, Mineri, Cataloi, Agighiol și Malcoci.”
Acest obiectiv de investiții face parte din proiectul ,,Drum Expres Constanța – Tulcea – Brăila”, și a fost inițiat sub această formă în baza Protocolului de Colaborare încheiat între C.N.A.I.R și UAT Municipiul Tulcea, semnat în data de 19.11.2021.
Astfel, drumurile actuale de acces în municipiu, E87 (Cataloi), E87 (Somova), DJ 222 (Agighiol) și DJ 222C (Malcoci) vor fi interconectate prin intermediul acestor drumuri de legătură, formând o nouă centură a orașului, cu acces la Drumul Expres Constanţa –Tulcea – Brăila. În acest fel, se va degreva de trafic actuala centură a orașului și, în același timp, vor fi îmbunătățite conexiunile dintre localitățile învecinate municipiului Tulcea.
Profilul transversal proiectat va avea caracteristicile tehnice ale unui drum expres cu 2 x 2 benzi de circulație, asigurând o lățime a părții carosabile de 2 x 7,00 m, zona mediana de 3,00 m si acostamente de 2 x 2,25 m din care 0,75 m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație si 1,50 m acostament consolidat.
Proiectul va fi finanțat prin POIM/26/1/1/Creșterea mobilitații pe rețeaua rutieră TEN-T centrală, după semnarea contractului de finanțare nerambursabilă.
Obiectivul general al proiectului este de a spori eficiența economică a rețelei de transport din România si de a aduce îmbunătățiri în ceea ce privește viteza de călătorie între localitățile Mineri – Tulcea – Malcoci – Cataloi și conectarea acestora la rețeaua de drumuri de mare viteză Constanța – Babadag – Tulcea – Isaccea – Măcin – Brăila, îmbunătățind astfel și conectivitatea la nivel regional.