Întrevederi ale specialiștilor din transporturi

76

La Chișinău a avut loc o întrevedere cu privire la dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul infrastructurii rutiere.

Secretarul de stat în domeniul infrastructurii drumurilor, Nicolai Mîndra și conducerea Administrației de Stat a Drumurilor, au avut o întâlnire de lucru cu o delegație a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din România, condusă de secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu. Scopul întrevederii constă în consolidarea schimbului de experiență și practici între cele două entități, precum și dezvoltarea relațiilor bilaterale și cooperării în domeniul infrastructurii. La prima reuniune a Grupului de Lucru privind cooperarea în domeniul transporturilor și infrastructurii, România- Republica Moldova, au fost abordate teme esențiale referitoare la strategiile de optimizarea activităților specifice, domeniile de colaborare, precum și aspecte relevante în procesul de modernizare și eficientizare a infrastructurii rutiere, având ca obiectiv consolidarea eficienței operaționale și promovarea standardelor înalte în gestionarea rețelei de drumuri naționale. Conducerea ASD a subliniat importanța cooperării internaționale pentru dezvoltarea durabilă a infrastructurii drumurilor și implementarea celor mai bune practici în acest domeniu. În contextul dialogului bilateral, Î.S. „Administrația de Stat a Drumurilor” reafirmă angajamentul de a continua colaborarea strânsă cu România în vederea atingerii obiectivelor comune privind infrastructura rutieră.  Această cooperare consolidată va contribui la îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor și la creșterea eficienței gestionării rețelei de drumuri naționale.

Sursa: https://www.asd.md/comunicate-de-presa/intrevedere-cu-privire-la-dezvoltarea-relatiilor-bilaterale-domeniul-infrastructurii-rutiere-2/