Județul Cluj – restricții pe DN 1C, pe raza localităților Jucu și Apahida

48

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță că, marți, 08 octombrie 2024, vor începe lucrările de montare a parapetului metalic cu față dublă și lățime de montaj redusă pe DN 1C, km 16+200 – km 24+400, pe raza localităților Jucu și Apahida, județul Cluj!

Lucrările vor fi realizate pe sectoare de 500 m, circulația se va desfășura pe câte o bandă de circulație din două, pe ambele sensuri. Se estimează că finalizarea lucrărilor se va încheia până la data de 31.10.2024.

Lucrările se efectuează în vederea creșterii siguranței participanților la trafic prin separarea fizică a sensurilor de mers.

Conducătorii auto sunt rugaţi să respecte restricţia de circulaţie instituită şi semnalizarea rutieră temporară.