Județul Argeș – CJ alocă 3 milioane de euro pentru modernizarea DJ 703B de la Căteasca

96

Consiliul Județean Argeș alocă 3 milioane de euro pentru modernizarea DJ 703B de la Căteasca. Infrastructura rutieră din Căteasca va deveni una modernă, grație colaborării existente între Consiliul Județean Argeș și Consiliul Local din comună.

Astăzi, vicepreședintele Marius Nicolaescu a fost prezent, împreună cu primarul Liviu Năstase și cu Alina Nicolau, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri, pe șantierul de la Drumul Județean 703B. Este vorba despre un drum care este modernizat cu fonduri proprii ale Consiliului Județean.

Consiliul Județean Argeș alocă 3 milioane de euro pentru modernizarea DJ 703B de la Căteasca

Lucrările se desfășoară într-un ritm alert, în prezent fiind așternut primul strat de asfalt. De precizat că modernizarea acestui tronson a început după ce Consiliul Local Căteasca a finalizat introducerea rețelei de canalizare.

“Este un drum important, pe care Consiliul Județean Argeș îl realizează la standarde europene, în urma unei investiții de trei milioane de euro.

Astfel, vom avea acest drum județean, modernizat pe o lungime de 5,3 km, care împreună cu celelalte tronsoane pe care le-am realizat, va asigura o legătură directă pentru cetățenii din Costești la Autostrada Pitești-București. Vreau să subliniez că pe acest drum lucrările de asfaltare au început după ce autoritățile locale au finalizat rețeaua de canalizare.De altfel, existența utilităților este o condiție pe care am impus-o înainte de modernizarea fiecărui drum județean. Pe DJ 703B mai avem o singură investiție, este vorba despre podul peste râul Neajlov, din satul Siliștea.

Împreună am reușit să modernizăm și DJ 702G, pe un tronson în lungime de 12 kilometri, care a fost predat în administrare de către CJ Argeș către Consiliul Local Căteasca, în urma unui parteneriat similar cu cel de la DJ 704C – varianta ocolitoare a podului închis de la Căteasca, drum asfaltat anul trecut. Avem o colaborare deosebită cu autoritățile locale din Căteasca, un parteneriat pe care ni l-am dori multiplicat și în alte localități” –  Marius Nicolaescu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

Vreau și eu să le mulțumesc cetățenilor pentru că au înțeles că era nevoie să introducem canalizarea, acum au utilitățile necesare, și vom avea și un drum modern, cu toate aleile și cu acces la proprietăți. Mulțumesc Consiliului Județean pentru efortul făcut și sunt convins că vom continua acest parteneriat și pe viitor” – Liviu Năstase, primar Căteasca.