Atenție! Se închide circulația pe DN 18, Pasul Gutâi, județul Maramureș

95

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj anunță că circulația pe DN 18, Pasul Gutâi, județul Maramureș, km 15+386 – km 23+000, se va închide temporar sâmbătă (07.09.2024) și duminică (08.09.2024).

Sâmbătă, 07.09.2024, în intervalul orar 07:00-18:30 și duminică, 08.09.2024, în intervalul orar 07:00-17:30, se va închide circulația pe DN 18, sectorul cuprins între km 15+386 și km 23+000, în vederea desfășurării competiției automobilistice ”Maramureș Hill Climb Challenge 2024”, Etapa nr. 8/5 în Campionatul Național de Viteză de Coastă/Trofeul Masters 2024.

Traficul rutier se va desfășura pe o variantă de ocolire locală, respectiv pe DJ 184 Baia Sprie-Cavnic și DJ 109F Cavnic-Ferești.

Conducătorii auto sunt sfătuiți să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile agenților de poliție.