Building Information Modeling în România Drumarii din Moldova la ,,The BIM Challenge 2024”, desfășurat la Constanța

71

Pentru specialiștii care au deja o diplomă și un loc de muncă au apărut organisme care organizează și desfășoară cursuri cu licențe educaționale actualizate, echipamente hardware, precum și prin expertiza specialiștilor din domeniul ingineriei. Unul dintre organizatorii de asemenea evenimente este firma ALLBIM NET din București, cu o experiență în domeniu de peste 30 de ani, care a reușit să atragă specialiști de la companii , dar și de la instituții de stat.
Astfel, o echipă de la Administrația de Stat a Drumurilor din R. Moldova, condusă de directorul general, Sergiu Bejan, participă la workshop-ul,,The BIM Challenge 2024”, acțiune desfășurată la Constanța, în perioada 2-6 septembrie, în organizarea ALLBIM NET.
Conform programului, specialiștii participă la workshopuri colaborative, dedicate prezentării etapelor cheie ale procesului BIM – Building Information Modeling și beneficiază de seminare și sesiuni de networking, având ca obiectiv aprofundarea cunoștințelor în domeniul digitalizării și inovării.
„The BIM Challenge 2024” reprezintă o oportunitate deosebită pentru ingineri, proiectanți de infrastructură, reprezentanți ai asociațiilor profesionale, membri ai mediului universitar, producători de software, profesioniști și studenți de a explora și de a se familiariza cu cele mai noi soluții în domeniul BIM.
Directorul general al ASD, conf. univ. dr. ing. Sergiu Bejan, a subliniat importanța acestor întâlniri pentru transformarea digitală a instituției: „Obiectivul nostru primordial este îmbunătățirea și sporirea calității infrastructurii rutiere prin aplicarea soluțiilor inteligente în gestionarea drumurilor publice naționale. ASD își reiterează angajamentul de a identifica cele mai bune soluții inovatoare pentru a asigura un viitor durabil și sigur pentru infrastructura rutieră din țara noastră, iar participarea la „The BIM Challenge 2024” reflectă susținerea constantă a ASD pentru inițiativele care contribuie la inovarea și dezvoltarea comunității”.