Consiliul Județean Argeș, trei investiții vitale în drumuri care să asigure legătura autostradă Curtea de Argeș-Râmnicu-Vâlcea

78

Consiliul Județean Argeș a adoptat, ieri, trei hotărâri menite să ajute preluarea traficului de pe viitoarea autostradă, de la Curtea de Argeș, spre Râmnicu-Vâlcea.Având în vedere că în 2025 (cel târziu), italienii de la WeBuild vor finaliza lucrările la lotul de autostradă Pitești-Curtea de Argeș, sunt absolut necesare soluții care să preia traficul spre Râmnicu-Vâlcea. Soluția DN 73C Curtea de Argeș-Vâlcea nu e, încă, fezabilă, din cauza stării de degradare a acestui drum național, niciodată reabilitat de la Nicolae Ceaușescu încoace. Există, însă, drumuri județene care pot asigura această legătură, via Sălătrucu (DJ 703H) sau Șuici (DJ 703G). Și acestea, însă, necesită asfaltare sau modernizare.

”În cadrul ședinței ordinare (a Consiliului Județean – n.r.) s-au aprobat mai multe proiecte de hotărâre care vizează proceduri tehnice în derularea investițiilor în infrastructura rutieră, respectiv:

  • „Modernizare DJ 703G Şuici (DJ 703H) – Ianculeşti – lim. jud. Vâlcea, Km 14+000 – Km 16+921, L=2,921 Km, comuna Șuici”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”;
  • ,,Modernizare DJ 703 H Sălătrucu-Vâlcea, Km 25+200 – Km 27+202,65 si km 28+520 – km 29+863, L = 3345,65 m”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, a informat CJ Argeș.

De asemenea, o altă investiție binevenită, avută în vedere, e „Modernizare DJ704G Cicănești-Șuici (DJ703H), km9+532- km 13+435, L= 3,903 km”. E un drum foarte util și din perspectiva descrisă mai înainte, dar și pentru localnicii care-l folosesc curent. Drum care e și el în stare proastă, la limita utilizabilului.

Consiliul Județean Argeș are în vedere legăturile rutiere cu Vâlcea

”Știu că sunt absolut necesare legături rutiere bune cu județul Vâlcea, din perspectiva finalizării loturilor de autostradă Pitești-Curtea de Argeș și, ulterior, Curtea de Argeș-Tigveni. (Ambele, loturi ale autostrăzii Pitești-Sibiu – n.r.).

Prin urmare, Consiliul Județean Argeș face toate eforturile pentru a asfalta și moderniza drumurile județene care să permită, în timp util, preluarea traficului rutier de pe viitoarele loturi de autostradă”, ne-a declarat președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă.

Pe cele două loturi de autostradă menționate, lucrează antreprenorul italian WeBuild (Pitești-Curtea de Argeș), respectiv cel austriac Porr Construct (Curtea de Argeș-Tigveni).

Pe ambele loturi lucrările sunt în grafic. Chiar cu un ușor avans, mai ales pe lotul de la Curtea de Argeș la Tigveni. Sursa: Argeșul.ro