Administrația Națională a Drumurilor anunță relansarea licitației pentru execuția lucrărilor de reabilitare a unui sector cu lungimea de 1 km al drumului M1, situat în zona punctului de trecere a frontierei Leușeni, de la km 0+000 până la km 1+000. În cadrul proiectului sunt planificate lucrări complexe de reabilitare și lărgire a structurii rutiere, inclusiv amenajarea sistemelor de drenaj. De asemenea, sunt prevăzute lucrări pentru sporirea siguranței rutiere, care includ aplicarea marcajului rutier, instalarea indicatoarelor și amenajarea trotuarelor.
Lucrările vor fi realizate în cadrul unui contract finanțat de World Bank Group prin proiectul „Conectivitate Rurală în Moldova” și grantul oferit de Agenția Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură și Mediu (CINEA).
⏳ Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 noiembrie 2026, ora 10:00 (ora locală), la următoarea adresă: str. Bucuriei 12A, etaj 3, biroul 336, Chișinău, Republica Moldova. Mai multe detalii pe link: https://shorturl.at/UIei1. Sursa: AND Moldova
Nicolae Popovici











