AND Moldova a prezentat studenților UTM Chișinău programul de stagii plătite pentru femei în domeniul ingineriei

38

Directorul general al Administrației Naționale a Drumurilor, Ștefan Popa, împreună cu reprezentanți din cadrul entității, au desfășurat astăzi o întâlnire cu studenții de la UTM – Universitatea Tehnica a Moldovei, unde a fost prezentat Programul de stagii plătite pentru femei în domeniul ingineriei. Scopul programului este de a crește participarea femeilor în sectorul drumurilor și transporturilor din Republica Moldova, de a oferi studentelor și tinerelor absolvente experiență practică, mentorat și oportunități de integrare profesională.

Programul este implementat cu suportul financiar al World Bank Group, în cadrul Proiectului “Conectivitate Rurală în Moldova”, și se va desfășura în perioada martie 2026 – noiembrie 2030. Precizăm că stagiul este plătit, are o durată de 6 luni și este destinat studentelor din ultimul an de studii universitare sau masterat, precum și absolventelor din ultimii trei ani, care nu activează în domeniu. Sunt eligibile candidatele din domenii precum construcții, geodezie, inginerie mecanică sau alte specialități conexe ingineriei și infrastructurii.

„Avem nevoie de specialiști bine pregătiți, care să contribuie la dezvoltarea infrastructurii din Republica Moldova. AND susține implicarea tinerilor în proiectele de infrastructură și le oferă posibilitatea de a-și valorifica cunoștințele și de a-și dezvolta o carieră în domeniu. Îndemn studenții și tinerii absolvenți să aplice pentru funcțiile vacante din cadrul AND și al unităților de implementare a proiectelor finanțate de BERD, BEI și Banca Mondială”, a declarat Ștefan Popa, directorul general al AND Moldova.

📃 Pentru participare la stagiu, candidatele se pot înscrie până la 20 septembrie 2026. Dosarele pot fi transmise la adresele de e-mail: daniela.timus@andsa.md și ludmila.virlan@andsa.md. Mai multe informații aici: https://shorturl.at/YvH0d. Sursa: AND Moldova

Nicolae Popovici