Județul Galați: podul din Ciurești intră în linie dreaptă, iar modernizarea DJ 251B aduce drumuri mai sigure pentru gălățeni

38

Lucrările de modernizare la podul din localitatea Ciurești, situat pe DJ 251B, se apropie de finalizare, potrivit anunțului făcut de Costel Fotea, președintele CJ Galați. Investiția face parte dintr-un amplu proiect de infrastructură rutieră menit să îmbunătățească siguranța și mobilitatea în zonă.

Podul, inclus în tronsonul funcțional al drumului județean DJ 251B, traversează una dintre rutele importante pentru comunitățile locale, iar autoritățile susțin că lucrările avansează într-un ritm susținut. În această perioadă se execută ultimele intervenții la structura de rezistență, partea carosabilă și elementele de siguranță rutieră.

„Ne apropiem cu pași repezi de finalizarea lucrărilor. Ne dorim drumuri moderne și sigure pentru toți gălățenii, iar acest proiect este încă un pas important în dezvoltarea infrastructurii județene”, a transmis Costel Fotea. 

Iustina Panchea