Primăria comunei Miroslava se apropie de finalizarea proiectului prin care construiește piste de biciclete care vor asigura deplasarea între satele comunei.
Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 24:00, până duminică, 19 aprilie, ora 04:00, vor fi montate ultimele două grinzi ale pasarelei pentru bicicliști peste șoseaua de centură (DN 28D), în zona sensului giratoriu de la Valea Ursului. Această etapă reprezintă un moment important în realizarea pasarelei, marcând apropierea de finalizarea structurii principale.

În cadrul proiectului este prevăzută și amenajarea unor parcări pentru biciclete, dar și elemente pentru colectarea și evacuarea corespunzătoare a apei. Acestea vor fi amenajate cu rastele, în funcție de spațiul disponibil, și cu aceeași structură cu cea a pistei proiectate. Finanțarea proiectului este asigurată de Administratia Fondului pentru Mediu.

„Investiția face parte din proiectul de amenajare a pistelor pentru bicicliști din Comuna Miroslava, contribuind la dezvoltarea unei infrastructuri moderne și mai sigure pentru deplasările alternative. Mulțumim participanților la trafic pentru înțelegere și recomandăm respectarea semnalizării rutiere temporare pe durata intervențiilor!”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.
Bogdan Chirica











