Primăria comunei Miroslava, județul Iași, acordă atenție infrastructurii rutiere, prioritare fiind deopotrivă autovehiculele, bicicliștii și pietonii. Astăzi a început montarea pasarelei velo peste sensul giratoriu de la Valea Ursului, de pe Varianta de ocolire Iași – DN 28D.
„Astăzi se montează structura pasarelei peste șoseaua de centură, în zona sensului giratoriu de la Valea Ursului. Este o etapă importantă din proiectul pistei de biciclete care va lega Miroslava de Valea Ursului și va continua până la Ferma Liliac. Știu că mulți dintre voi așteptați acest proiect – va însemna mai multă siguranță și o variantă comodă de deplasare, fie pe jos, fie cu bicicleta. Lucrările merg mai departe, iar pas cu pas ne apropiem de momentul în care vom putea circula ușor și în siguranță între satele comunei. În perioada montării grinzii centrale vor fi necesare și măsuri temporare de dirijare a traficului în zonă. Vom face tot posibilul ca acestea să afecteze cât mai puțin circulația prin sensul giratoriu și contăm pe sprijinul și înțelegerea dumneavoastră”, a spus Dan Niță, primarul comunei Miroslava.

Nenumăratele proiecte implementate de Dan Niță, primarului comunei Miroslava, și specialiștii din echipa pe care o coordonează, au contribuit la dezvoltarea comunității. Astăzi, aici avem trei parcuri industriale în care lucrează specialiști din tot județul Iași, au fost construite obiective de învățământ, social- culturale și infrastructură. Schimbările radicale care au ridicat foarte mult nivelul de trai al oamenilor de aici sunt apreciate de locuitorii Miroslavei, și chiar din celelalte comune, unde se mișcă mult mai greu investițiile. Am selectat două dintre declarațiile postate pe pagina de Facebook a primarului Miroslavei, pe care le considerăm edificatoare.

„Felicitări! Sunt unul dintre cei care preferă să lase masina acasă pentru bicicletă. În ciuda reticenței și a mentalității învechite a multor cetățeni din Miroslava, vă felicit pentru acest proiect. Este un mare pas înainte pentru sport, sănătate și pentru viitorul copiilor noștri. Și pentru economia făcută la bugetul familiei! Poate reușesc și cei care nu-și mișcă fundul din mașină pentru câțiva metri să schimbe și ei mașina cu bicicleta. FELICITĂRI PENTRU PROIECT!!!! O comună la standarde europene!!!! Și poate ar trebui mai mult respect în trafic din partea celor cu mașini puternice pentru cei pe două roți!!!!”, a spus Eugen Dan Țurcanu.
„Domnule primar, sunt un milion de idei și de pricepuți la ce ar fi trebui sa faceți… tare aș vrea să văd câți ar fi făcut mai mult…., cred că aș vrea să fiu sărac atunci când un primar îi mulțumește pe toți locuitorii comunei sau orașului pe care îl gestionează”, a spus un alt cetățean al comunei – Petru Enachiuc.
Cel mai avansat proiect pentru biciclete, cu indicatori tehnici de amploare, se află în derulare în comuna Miroslava, cea mai mare comunitate rurală din Moldova. Cea mai importantă va fi pista care se amenajează pe partea stângă a Drumului Județean DJ 248A, de la kilometrul 6 + 705,00 până la kilometrul 6 + 864,60, un pasaj superior peste VO DN 28D. Pasajul suprateran pentru traversarea Variantei Ocolitoare DN28D este realizat la o distanță de 31,15 metri față de centrul insulei centrale a sensului giratoriu spre satul Valea Ursului. Acesta va avea cinci deschideri, fiecare cu câte o deschidere de 29 metri, și va fi dotat cu sistem de iluminat.
Nicolae Popovici











