Pe șantierul drumului M3 Chișinău – Comrat – Giurgiulești – frontieră cu România, sectorul de ocolire a orașului Vulcănești (km 0+000 – km 8+580), lucrările de așternere a stratului de legătură (binder) au fost finalizate inclusiv pe ultimul tronson de 1,2 km al drumului.
Prin urmare, progresul în execuția acestui strat a ajuns la 100%, față de 86% înregistrat la începutul lunii iulie curent.
Conform programului de execuție al antreprenorului, finalizarea așternerii ultimului strat de asfalt este preconizată pentru mijlocul lunii august.
Totodată, se execută lucrări de: consolidare a acostamentelor, construcție a rigolelor și vopsire a elementelor din beton la podul de la km 2+965.

„Specialiștii noștri monitorizează constant șantierele de construcție pentru a se asigura de calitatea execuției lucrărilor, conform cerințelor proiectului și în termenii stabiliți. Acest proiect este realizat de Guvernul Republicii Moldova, prin Administrația Națională a Drumurilor, cu suportul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) iar valoarea contractului constituie circa 21,2 milioane EUR. Termenul de finalizare a lucrărilor este planificat pentru luna februarie 2026”, a spus Sergiu Bejan, directorul general al Administrației Naționale a Druimurilor.
Nicolae Popovici