Va fi construit un nou pod între România şi Ucraina: între localităţile Orlivka şi Isaccea, din județul Tulcea

56

Ministrul adjunct al Dezvoltării Comunitare şi Teritoriale al Ucrainei, Serhiy Derkach, susţine necesitatea construirii unui nou pod între România şi Ucraina, între localităţile Orlivka şi Isaccea, din județul Tulcea. El a declarat, în cadrul unei întâlniri bilaterale România – Ucraina, că utilizarea bacului pentru a face legătura între cele două state este anevoioasă şi, prin urmare, se impune construcţia unui nou pod peste Dunăre. Oficialul ucrainean a mai spus că ţara sa va propune Băncii Europene pentru Investiţii să finanţeze lucrarea.

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Scrioşteanu a declarat că „poziţia României nu s-a schimbat. Aşa cum am prevăzut, inclusiv în Strategia comună, şi noi dorim construirea unui nou pod peste Dunăre, la Isaccea. Haideţi să vedem care este primul pas astfel încât să demarăm procedura pentru o primă etapă măcar, pre-fezabilitatea. Noi avem în lucru un studiu de fezabilitate pentru un drum de mare viteză între Brăila – Tulcea – Constanţa, care, bineînţeles, va fi pus în valoare maximă dacă avem un pod nou la Isaccea”.

La bilaterala România – Ucraina au participat ambasadorul României la Kiev, Victor Micula, oficiali ai căilor ferate din cele două ţări, ai administratorilor drumurilor naţionale, dar şi ai poliţiei de frontieră.