Un drum de pământ va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava

30

Încă un drum de pământ va fi modernizat de Consiliul Județean Suceava. Este vorba de un drum de peste 3 kilometri, de pe raza comunei Fântânele, care a fost preluat la Consiliul Județean Suceava.

Un drum de pământ care leagă localitatea Stamate de Drumul Județean 290, și care este în stare avansată de degradare, plin de gropi, denivelări, porțiuni prea înguste, șanțuri colmatate sau inexistente.

În ședința de zilele trecute a Consiliului Județean Suceava a fost aprobată documentația de avizare pentru modernizarea acestui tronson de drum, foarte important pentru comunitatea din Fântânele.

În perioada următoare, va fi finalizat proiectul de modernizare a drumului, fiind prevăzută realizarea sistemului de scurgere a apelor, amenajarea acceselor la proprietăți și îmbunătățirea condițiilor de circulație pe întregul traseu.

Iustina Panchea