UMB – început în forță a lucrărilor de la podul de peste lacul Cernica.

69

Conducerea CNAIR a anunțat că azi a inspectat lucrările la podul peste lacul Cernica, de pe A0 Nord. Mobilizare excelentă a drumarilor de la UMB

Grupul UMB a ajuns la un stadiu de execuție de 27% pe șantierul de pe Autostrada București (A0) Nord, lotul 4 Pantelimon – Glina. Lucrările au ca termen de finalizare primăvara anului 2026, însă dacă antreprenorul ar menține ritmul de acum, cei 4,47 km de autostradă ar putea fi gata în toamna anului viitor, consideră directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.

Pe șantierul de pe lotul 4 al A0 Nord au început lucrările la podul peste lacul Cernica, cea mai dificilă structură din cadrul proiectului. Ritmul de lucru este unul bun, potrivit unei postări pe Facebook a lui Cristian Pistol. UMB și-a pus flota în mișcare și a mobilizat în șantier aproape 150 de muncitori și 89 de utilaje.

„Ritm bun de lucru pe lotul 4 Pantelimon – Glina al A0 Nord! Antreprenorul român (UMB) este bine mobilizat și a început lucrările la podul peste lacul Cernica (în lungime de 1.300 m), aflat în arie protejată (cea mai dificilă structură din cadrul proiectului). Stadiul fizic pe șantier este de 27%, iar constructorul este mobilizat cu 148 de muncitori și 89 de utilaje“, a precizat șeful CNAIR.

UMB execută în prezent următoarele lucrări:

  • platforma de pământ în lacul Cernica (stadiu fizic de 90%) pentru pregătirea forajelor la piloții podului,
  • umpluturi cu balast,
  • forajele la piloții peste pasajul peste DJ 301,
  • armare și cofrare la pasajul peste CF.

Lotul 4 al A0 Nord va face joncțiunea cu Autostrada București – Constanța (A2) printr-un nod rutier, iar termenul contractual de finalizare este primăvara anului 2026. „Însă, dacă se va menține ritmul actual de lucru, antreprenorul poate finaliza lucrările pe acest lot în toamna anului viitor (2025)“, a mai precizat directorul general al CNAIR SA.

Contractul pentru „Proiectare și execuție Autostrada de Centură București km 0+000-km 100+900, sector centura nord km 0+000-km 52+770, lot 4 km 47+600 – km 52+070” a fost semnat în august 2020, câștigător fiind Asocierea SA & PE Construct (lider) – Spedition UMB – Tehnostrade. Contractul pentru lotul 4 al A0 Nord a avut o valoare de atribuire de 312,63 milioane lei (fără TVA). Sursa: Puterea