Uite hoțul, nu e hoțul! Documente CNAIR și DNA clarifică acuzațiile privind furtul asfaltului de la DRDP Iași.

48

Noi documente intrate în posesia redacției conturează o imagine diferită față de cea prezentată public în perioada în care au fost formulate acuzații privind presupuse nereguli la lucrările executate pe DN 28, între Târgu Frumos și municipiul Iași. La momentul apariției informațiilor în spațiul public, au fost lansate acuzații grave privind existența unei diferențe de peste 9.000 de tone de mixtură asfaltică și posibilitatea producerii unui prejudiciu semnificativ în patrimoniul CNAIR. Persoanele vizate au fost asociate cu suspiciuni de natură penală, deși verificările erau în desfășurare.

Raportul Departamentului Control Intern al CNAIR, finalizat în aprilie 2025, dar nefăcut public, arată însă că metodele și algoritmii utilizați pentru estimarea cantităților de mixtură asfaltică prezentau deficiențe și marje importante de eroare. Investigațiile tehnice realizate de CNAIR și CESTRIN prin metode științifice nu au găsit diferențe nejustificate, astfel, raportul DRDP Iași nu stabilește existența unui prejudiciu.

Documentul relevă că pe sectorul analizat au fost executate lucrări în baza a două contracte prin care societatea EKY-SAM SRL a furnizat mixtură asfaltică și a realizat așternerea covorului asfaltic. Decontarea s-a efectuat pe baza documentelor de recepție, a tichetelor de cântar, avizelor și facturilor, procedură utilizată pentru lucrările respective.

Potrivit documentelor analizate de redacție, verificările și suspiciunile formulate de DRDP Iași au vizat doar anumite lucrări executate pe anumite porțiuni de carosabil și anumite perioade, deși procedurile de recepție și decontare au fost aplicate în mod similar și în alte etape ale execuției. De asemenea, acuzați erau doar salariați ai DRDP Iași, nu și firma care a prestat efectiv lucrările de producere și așternere a covorului asfaltic. Acest aspect ridică întrebări privind criteriile care au stat la baza selectării activităților supuse verificărilor.

Un alt element care reiese din documentele aflate la dispoziția redacției este că persoanele acuzate au formulat obiecțiuni și puncte de vedere scrise(înregistrate la DRDP Iași) prin care au contestat concluziile inițiale ale raportului și metodologia utilizată. Potrivit acelorași documente, aceste obiecțiuni au fost transmise ulterior către CNAIR, nu și presei, chiar de către persoanele vizate de acuzații.

În paralel, aspectele analizate au făcut obiectul unei cauze instrumentate de DNA – Serviciul Teritorial Iași. Conform unor documente aflate la dispoziția redacției, procurorii au comunicat că nu a fost dispusă începerea urmăririi penale în dosarul respectiv, apreciindu-se că fapta sesizată nu există. Dacă această soluție rămâne definitivă, ea contrazice în mod direct acuzațiile formulate public în etapa inițială a verificărilor.

În aceste condiții, cazul ridică o problemă de interes public privind modul în care au fost prezentate și comunicate acuzații extrem de grave înainte de finalizarea tuturor verificărilor și înainte de existența unor concluzii definitive ale organelor competente. Documentele analizate de redacție indică faptul că o parte dintre suspiciunile intens mediatizate nu au fost confirmate de verificările ulterioare, iar persoanele vizate au contestat încă de la început metodologia și concluziile utilizate împotriva lor.

Din sursele noastre, am aflat că salariații acuzați de furt se vor adresa instanțelor prin care vor solicita reparații morale de la conducere și membrii comisiei care a întocmit raportul. Așa cum au făcut-o deja alți salariați ai DRDP Iași, câștigând și primind de la CNAIR sume de bani ca despăgubiri morale.

Se așteaptă ca, în perioada următoare, CNAIR și Ministerul Transporturilor să recupereze sumele achitate ca despăgubire și cheltuieli de judecată(sume din bugetul ministerului) de la vinovații de ilegalitățile săvârșite.  

Redacția rămâne deschisă publicării punctelor de vedere ale tuturor persoanelor și instituțiilor menționate în acest material.

Bogdan Chirica