La începutul unui nou an universitar, România nu primește doar o nouă generație de studenți. Primește, peste câțiva ani, o nouă generație de ingineri care va trebui să preia ștafeta de la cei care au proiectat și construit infrastructura pe care circulăm astăzi.
În spatele fiecărui drum, pod sau autostradă există o poveste profesională. Există ingineri care au făcut calcule, proiectanți care au trasat soluții, constructori care au lucrat în condiții dificile și administratori care au întreținut infrastructura ani la rând. Această experiență nu poate fi înlocuită peste noapte. Dar poate fi transmisă. Iar una dintre marile responsabilități ale generației actuale de specialiști este să se asigure că această ștafetă ajunge la cei care intră astăzi în facultate.
Experiența nu trebuie să se piardă odată cu generațiile
România are în față un volum important de investiții în infrastructură, iar instituțiile și companiile care trebuie să le pregătească, să le construiască și să le administreze au nevoie de oameni.
Facultățile de Căi Ferate, Drumuri și Poduri afirmă că cererea de specialiști este ridicată și că numărul absolvenților este, în mod obișnuit, insuficient pentru piața muncii din domeniu. Aceasta este una dintre marile provocări ale următorilor ani. Nu este suficient să avem proiecte și finanțări. Trebuie să avem și oamenii capabili să transforme proiectele în infrastructură de calitate. Iar aici intervine generația cu experiență.
Inginerii care au lucrat zeci de ani pe drumuri și poduri dețin o formă de cunoaștere care nu se găsește integral în manuale: cum se comportă un teren în realitate, cum evoluează o degradare, unde poate apărea o problemă într-un proiect, ce înseamnă o soluție tehnică bună atunci când condițiile din teren nu seamănă cu cele din planșă. Această experiență trebuie transferată.
Profesorul nu trebuie să fie doar cel care predă
Poate că aceasta este una dintre cele mai importante misiuni ale universității moderne. Profesorul trebuie să fie și un mentor. Să-i explice studentului nu doar cum se calculează o structură, ci și de ce o anumită soluție este preferabilă alteia. Să-i vorbească despre greșeli. Despre proiecte care au întâmpinat probleme. Despre lucrări care au rezistat zeci de ani. Despre situații în care o decizie aparent mică a avut consecințe importante. Pentru că un bun inginer nu se formează numai din formule și normative. Se formează și din experiența celor care au fost înaintea lui.
Șantierul este și el o sală de curs
Aceeași responsabilitate revine companiilor de proiectare și construcții. Studentul trebuie să ajungă pe șantier.
Să vadă cum se verifică un strat de fundație. Cum se execută o lucrare de drenaj. Cum se comportă un teren dificil. Cum se organizează un șantier. Cum se face controlul calității. Trebuie să poată sta lângă un inginer cu experiență și să pună întrebări. Acolo începe, de multe ori, transformarea studentului în profesionist.
În acest sens, apropierea dintre universități și industrie nu este un avantaj secundar, ci o necesitate. La Iași, de exemplu, Facultatea de Construcții și Instalații include atât programul Căi Ferate, Drumuri și Poduri, cât și masterul „Infrastructuri Moderne pentru Transporturi”.
Generația digitală trebuie să învețe și lecțiile generației analogice
Tinerii care intră acum în facultate vor lucra într-o infrastructură diferită de cea pe care au cunoscut-o generațiile precedente. Vor utiliza instrumente digitale, modele 3D, sisteme de monitorizare, baze de date și tehnologii care vor transforma modul în care sunt proiectate și administrate drumurile. Dar tehnologia nu înlocuiește experiența. Un software poate calcula. Un senzor poate măsura.O cameră poate transmite imagini. Dar decizia privind ceea ce trebuie făcut rămâne, în cele din urmă, una profesională. De aceea, viitorul nu trebuie să fie o ruptură între generații, ci o combinație între experiența acumulată și tehnologia nouă.
O ștafetă care trebuie predată la timp
Există un moment în orice profesie în care generațiile trebuie să se întâlnească. Cei cu experiență trebuie să fie dispuși să transmită. Cei aflați la început trebuie să fie dispuși să asculte. Iar instituțiile și companiile trebuie să creeze cadrul în care acest schimb să fie posibil. Pentru infrastructură, această întâlnire este cu atât mai importantă cu cât România își extinde rapid rețeaua de transport.
Compania Națională de Investiții Rutiere, de exemplu, își dimensionează personalul în funcție de portofoliul de proiecte pe care trebuie să îl preia etapizat. Asta înseamnă că nevoia de specialiști nu este o problemă a viitorului îndepărtat. Este o problemă a prezentului. Ce le putem spune studenților în prima lor zi? Poate că mesajul cel mai important este simplu: Nu vă alegeți această profesie doar pentru un loc de muncă. Alegeți-o pentru responsabilitatea pe care o veți avea.
Pentru că, într-o zi, cineva va circula pe drumul pe care l-ați proiectat. Un altcineva va traversa podul pe care l-ați verificat. O comunitate va depinde de infrastructura pe care ați contribuit să o construiți. Atunci nu va mai conta nota obținută la primul examen. Va conta ceea ce ați învățat și, mai ales, cum ați folosit ceea ce ați învățat.
De la o generație la alta
Poate că aceasta este adevărata semnificație a începutului de an universitar. Nu doar un nou început pentru studenți, ci și o ocazie pentru profesioniștii de astăzi să privească spre cei care vin din urmă. România are nevoie de drumuri mai bune. Are nevoie de poduri mai sigure. Are nevoie de proiecte mai bine pregătite și de lucrări durabile. Dar, înainte de toate, are nevoie de oamenii care să le facă posibile.
Inginerii care intră astăzi în amfiteatre sunt viitorii proiectanți, constructori și administratori ai infrastructurii României. Iar inginerii care au construit ceea ce avem astăzi au responsabilitatea de a le transmite nu doar cunoștințele, ci și respectul pentru profesie. Pentru că infrastructura se construiește cu beton, asfalt și oțel.
Dar durabilitatea ei începe cu oamenii care știu de ce, cum și pentru cine o construiesc. Iar ștafeta trebuie predată la timp.
Iustina Panchea
