Asociația MOLDOVA VREA AUTOSTRADĂ a prezentat stadiul Lotului Tg. Mureș – Miercurea Nirajului, al Autostrăzii „Unirii”

102

Conform CESTRIN, stadiul fizic este la 25,12%, dar progresul la fața locului pare să se apropie de 30%, iar din datele culese de membri ai Asociației MOLDOVA VREA AUTOSTRADĂ, aflați zilele trecute pe șantier, rezultă că sunt mobilizați în teren și la baza Nurol de la Acățari circa 700 de angajați și 550 utilaje.

Precipitațiile și pânza freatică aflată la suprafață au adus apa în multe locuri, turcii lucrează la repararea drumurilor tehnologice afectate și încearcă evacuarea ei din zonele unde s-a lucrat, ca măsură de precauție pentru iarnă. Dacă vremea permite, se va lucra în sezonul rece la structuri și la pasajele de permeabilitate faună, terasamentul fiind ajuns în mare măsură la cota finală pe o mare parte din acest lot.

În imaginile filmate din dronă se vede, printre altele, și linia LEA de 220 KV, care trebuie relocată, dar procesul necesită exproprieri suplimentare în zona unde vor fi turnate fundațiile noilor stâlpi electrici.

Termenul de finalizare contractual este decembrie 2026, dar exproprierile întârziate și investigațiile arheologice ar putea duce finalizarea șantierului pe acest lot în 2027.

„La final de an 2025 ne-am deplasat din nou în teren pentru a vedea stadiul lucrărilor de execuție pe cele 2 loturi ale Autostrăzii Unirii A8 aflate în lucru – capetele sectorului montan, respectiv Tg-Mureș–Miercurea Nirajului și Moțca–Leghin. Am reușit să filmăm integral doar lotul din capătul vestic al A8, unde lucrează turcii de la Nurol, terenul moale și ceața împiedicându-ne temporar să vă oferim imagini și de pe lotul Leghin–Moțca, unde constructori sunt românii de la UMB(vom reveni în perioada următoare cu imagini și de pe acest lot!). Revenind la Secțiunea 1 Tg Mureș – Miercurea Nirajului, aceasta are 22 km și începe cu nodul A3×A8 și cu drumul de legătură din DN15 (2,4 km), finalizându-se cu nodul A8×DJ151D, la sud-vest de orașul Miercurea Nirajului, constructor fiind NUROL INSAAT VE TICARET ANONIM SIRKETI. De menționat că pentru această deplasare am folosit o nouă mașină furnizată de partenerul nostru, SUV Cars, puternicul model hibrid BAIC BJ30, care s-a comportat impecabil pe noroaiele din șantier. Acest model are o gardă la sol de 215 mm, unghiuri off-road 25°/30°, tracțiune integrală AWD + sistem ATS All-Terrain (noroi, nisip, vad, zăpadă, pietriș) și un motor 1.5 T + DHT hybrid de până la 409 CP/685 Nm. Mulțumim partenerului nostru de mobilitate SUV Cars pentru această mașină puternică și fiabilă în condiții extreme, precum și colegului nostru Ștef, deținătorul canalului YouTube Stef@zboară, pentru efortul depus”, au spus, pe pagina de facebook, membrii Asociației Moldova Vrea Autostradă.

Pe site-ul MVA, la adresa radar.moldovavreaautostrada.ro, găsiți și Radarul Civic, pe care l-au lansat recent și care vă ține informați cu stadiul fiecărui lot în parte.

Nicolae Popovici