Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a fost într-o vizită de lucru pe șantierul Lotului 1(Focșani-Domnești Târg) al Autostrăzii Focșani – Bacău (parte a A7). El a constatat că până la ora actuală a fost așternut asfalt pe majoritatea traseului. Stadiul fizic al lucrărilor a depășit 85%, iar constructorul român (UMB Spedition) este mobilizat în special la subtraversarea DN 2 din zona Garoafa și la podurile și viaductele de pe traseu.
Mare parte din structuri sunt în etapa executării hidroizolației iar după aceea urmează și pe acestea așternerea mixturilor asfaltice, trasarea marcajelor și montarea parapetelor.
Printre lucrările executate se mai numără:
– trasatre marcajele rutiere,
– montare parapete metalice pe zonele mediane și marginale,
– montare panouri fonoabsorbante,
– montare console de iluminat,
– montare portaluri de delimitare a secțiunilor de autostradă și panouri informative de tip LED.
Contractul pentru construcția acestui lot (35,6 km) are o valoare de 2,35 miliarde de lei (fără TVA), sumă asigurată prin PNRR.
În cazul în care condițiile meteorologice vor permite menținerea ritmului actual de lucru, acest lot de autostradă va fi deschis anul acesta. Sursa: CNAIR SA











